Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Microsoft Comisia juridică va decide în cazul lui Valerian Vreme

ro

01 Oct, 2014 11:30 2108 Marime text
Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, azi, ca deputaţii din Comisia juridică din Camera Deputaţilor să întocmească în maximum zece zile un raport referitor la cererea privind cererea de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, scrie rtv.net.
 
Deputatul Valerian Vreme este acuzat de DNA, în dosarul Microsoft, de abuz în serviciu.
 
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a transmis ieri Camerei Deputaţilor şi Senatului referatele DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu şi Valerian Vreme.
 
Documentele au fost transmise Parlamentului de ministrul Justiţiei, după ce anterior le-a primit de la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Sursa foto: rtv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii