Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul depus de Bamboo pentru autorizația de funcționare ar fi fost incomplet

ro

21 Jan, 2017 11:48 2098 Marime text
Dosarul depus de reprezentanții Clubului Bamboo pentru a obține autorizația de funcționare, în acest an, era incomplet, lipsind autorizația de construire recepționată, a declarat astăzi, viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, potrivit Agerpres.

"În fiecare an se reautorizează, se obține autorizația de funcționare în baza unui set de acte. Depuseseră dosarul, dar incomplet. (...) În acest an au depus din nou dosarul, dar incomplet. Din fericire, se pare că aveau planul acesta de acțiune la incendiu, de evacuare, vizat de ISU. Am văzut că nu au fost victime. Probabil a contat și chestia aceasta. Dar nu aveau alte acte, cum ar fi autorizația de construire recepționată", a precizat viceprimarul de sector.

Dan Cristian Popescu a mai declarat că pentru același motiv, al dosarului incomplet în vederea obținerii autorizației de funcționare, anul trecut, reprezentanții Primăriei au amendat clubul respectiv.

Viceprimarul a anunțat că din această seară va începe o acțiune de control la toate cluburile de pe raza Sectorului, dar și că aleșii locali au în vedere adoptarea unei hotărâri de consiliu care se permită închiderea cluburilor care funcționează ilegal.

"Ne gândim să adoptăm o hotărâre de consiliu local, care să completeze legislația și care să ne permită să punem sigiliu pe cluburile astea care funcționează ilegal. Pentru că noi, astăzi, nu avem această competență, să putem efectiv să punem sigiliul, putem da o suspendare scriptică, pe care ei o iau sau nu în serios", a precizat Dan Cristian Popescu.

Responsabilitatea avizării dosarului de autorizare revine Direcției de Control din cadrul Poliției Locale.

"Am vorbit cu ei și mi-au spus că începuseră să ia dosarele la mână. Nu au ajuns la acesta până acum, dar ar fi primit, probabil, amendă în luna ianuarie. (...) Cuantumul este foarte mic, cluburile nici nu clipesc la suma asta", a mai spus el.

Citeşte şi:

UPDATE: Incendiu la Clubul Bamboo din București. Bilanț IGSU. Clubul s-a făcut scrum. Zeci de victime. Cod Roșu (galerie foto)

Incendiu Club Bamboo: MAI a convocat Grupa operativă

Incendiu Club Bamboo: Avocați - „Erau respectate 100% reglementările pompierilor”

Incendiu Club Bamboo: Cercetările, preluate de PTB - urmărire penală pentru distrugere

Incendiu Club Bamboo. Celebru avocat din Constanța reprezintă interesele clubului

Incendiu Club Bamboo. Ministerul Afacerilor Interne a activat o linie telefonică

Incendiu Club Bamboo: Starea persoanei intubate s-a îmbunătățit

Sursa foto: ancheteonline.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii