Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:22 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosare penale pentru un şofer fără permis şi pentru unul care a refuzat testarea cu aparatul alcool-test

ro

09 Jan, 2015 11:48 2042 Marime text
Astăzi, la ora 03.35, lucrătorii Postului Comunal de Poliţie Mihail Kogălniceanu l-au depistat şi scos din trafic pe B. Alexandru, care conducea un autovehicul pe strada Panduri, din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. S-a întocmit dosar penal.
 
Tot astăzi, la ora 01.05 patrula mixtă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist al Secţiei 4 şi un lucrător din cadrul G.M.J.Constanţa, l-au depistat şi scos din trafic, la intersecţia străzilor  Corbului cu I.L. Caragiale, G. Cătălin, de 33 ani, taximetrist, care emana halenă alcoolică. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj din cadrul SPR Constanţa, bărbatul refuzând testarea  cu aparatul alcool-test şi recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În  cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii