Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosar penal pentru deținere ilegală de țigarete. Polițiștii au confiscat marfa

ro

11 Oct, 2017 22:44 959 Marime text
Polițiștii din Buzău au ridicat aproape 100.000 de țigarete și peste 45.000 de lei, în urma depistării în trafic a trei persoane care dețineau ilegal produsele accizabile în vederea comercializării. Trei bărbați au fost reținuți.

La data de 10 octombrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au depistat în trafic, pe raza comunei Vadu Paşii, trei persoane bănuite de deţinerea şi comercializarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

Cei în cauză, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 33 și 38 de ani, din județele Vaslui și Ilfov, ar fi încercat să se sustragă verificărilor, abandonând pe câmp trei colete cu țigarete, ambalate în folie neagră.

Polițiștii i-au prins și imobilizat pe cei trei, iar în cele două autovehicule cu care aceştia se deplasau, au mai fost găsite două colete cu ţigarete, precum şi 40.743 de lei, 1.000 de euro și 90 de lire sterline.

Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul de 33 de ani, din județul Vaslui, ar fi procurat ţigaretele pentru a le vinde celorlalți doi bărbați, din județul Ilfov.

Față de cele trei persoane s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, s-a dispus ridicarea produselor accizabile, respectiv a 99.400 de țigarete, precum și a sumelor de bani descoperite de polițiști.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete.

Sursă foto: Poliția Română
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii