Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi astronauţi de pe Staţia Spaţială au ieşit în exteriorul modulului

ro

01 Mar, 2015 17:57 1596 Marime text
Doi din cei șase astronauți de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) au ieșit azi a treia oară în spațiu, pentru a continua instalarea echipamentelor necesare amarării viitoarelor nave comerciale americane care vor transporta oameni începând din 2017, transmite AFP.
 
Americanii Barry Wilmore, comandant al echipajului de pe ISS, și Terry Virts, inginer de zbor, au început procedeul de ieșire din camera de decompresie a stației la 11h52 GMT. În timpul celor șapte ore pe care le vor petrece în afara stației, trebuie să instaleze peste 100 de metri de cabluri și antene, astfel încât echipajele următoarelor nave care se vor amara la ISS să poată comunica cu astronauții aflați în avanpostul orbital.
 
Barry Wilmore (52 de ani) iese a patra oară în spațiu în cariera sa de astronaut, iar Terry Virts (47 de ani), a treia oară. Este a treia expediție în decurs de o săptămână pentru reconfigurarea stației și pregătirea în vederea sosirii viitoarelor nave private cu oameni la bord. Misiunea este asistată de astronauta italiană Samantha Cristoforetti, care coordonează acțiunea exterioară.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii