Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Violeta Hagiu, fost funcţionar public în judeţul Tulcea, trimisă în judecată

ro

28 Aug, 2014 14:08 1954 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Hagiu (fostă Dulgheru) Violeta, funcţionar în cadrul Primăriei comunei Văcăreni, jud. Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
 
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată
- înşelăciune în formă continuată
- două infracţiuni de fals intelectual, dintre care una în formă continuată
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
- fals material în înscrisuri oficiale,  în formă continuată
 
 
În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt :
 
În cursul anului 2010,  inculpata Hagiu (Fostă Dulgheru) Violeta a ajutat o persoană din familia sa să obţină, fără drept, fonduri europene (în mod concret din Fondul European de Dezvoltare Rurală) în valoare  de 46.029,60 lei, prin procurarea unor documente contrafăcute, respectiv a tabelului centralizator al contractelor de arendă şi a unei adeverinţe, ambele emise de către Primăria comunei Văcăreni, jud. Tulcea, precum şi a unui contract de arendare datat 24.06.2010. Aceste documente  au fost ataşate la dosarul unei cereri de finanțate  depuse la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea. Prin cererea respectivă se solicita finanţarea unei ferme, în cadrul măsurii„Instalarea tinerilor fermieri”. Adeverința a fost integral contrafăcută de inculpată, în calitatea sa de funcționar public la Primăria comunei Văcăreni. De asemenea, inculpata a falsificat, prin plăsmuire și tabelul centralizator al contractelor de arendă pretins înregistrat în evidenţele Primăriei, precum şi contractul de arendare din data de 24.06.2010, pretins încheiat între persoane făcând parte din familia inculpatei. Înscrisurile falsificate au fost ulterior folosite în susţinerea cererii de finanţare .
 
 
Inculpata Hagiu (fostă Dulgheru) Violeta, în perioada 2007-2010, a ajutat o altă persoană din familia sa să obţină, fără drept, fonduri europene (în mod concret din Fondul European de Garantare în Agricultură şi Fondul European de Dezvoltare Rurală) în valoare de 86.463,7 lei și fonduri din bugetul național în valoare de 31.884,2 lei, în calitate de titular al cererilor de acordare a sprijinului financiar în cadrul Schemelor de Plată Unică pe Suprafaţă înregistrate în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Astfel, inculpata Hagiu (Fostă Dulgheru) Violeta a formulat, în numele persoanei respective, declaraţii necorespunzătoare adevărului privind suprafaţa totală de teren arabil pretins deţinută în arendă, în vederea exploatării agricole și a inserat  date nereale în documentația de atribuire a subvențiilor pe suprafață. De asemenea, în susţinerea solicitărilor,  inculpata  s-a folosit  o serie de documente contrafăcute. Astfel, aceasta a inserat menţiuni false în Registrul contractelor de arendă al Primăriei comunei Văcăreni, jud. Tulcea, menţiuni constând în înregistrarea fictivă a unor contracte de arendare inexistente şi de asemenea, a întocmit în fals 3 adeverinţe şi chiar a eliberat, în calitate de funcţionar al primăriei comunei Văcăreni, o adeverinţă prin care se atestau împrejurări nereale referitoare la suprafeţele de teren arabil deţinute în arendă de persoana care a beneficiat de finanţări.  Înscrisurile prezentate de inculpata Hagiu (Fostă Dulgheru) Violeta cu ocazia accesării de fonduri sunt false, în sensul că persoana pentru care a făcut cererea  nu a deţinut în arendă şi nu a exploatat în realitate suprafeţele de teren pentru care i-a fost acordate sprijin financiar agricol din bugetul Comunităţilor Europene şi din bugetul naţional.
 
 
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 118.347,9 lei, reprezentând contravaloarea sprijinului financiar acordat inculpatei DULGHERU ALEXANDRINA în baza cererilor de finanţare formulate în perioada  2007 – 2010, sumă din care 86.463,7 lei reprezintă plăţi din fonduri europene, respectiv FEGA şi FEADR, iar 31.884,2 lei reprezintă plăţi de la bugetul naţional.
 
Suma de 46.029,60 lei, cu care Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost prejudiciată în situaţia prim menţionată, a fost integral recuperată prin plata voluntară efectuată de către beneficiarul finanţării nerambursabile FEADR. Dosarul prezent a fost trimis spre judecare Tribunalului  Tulcea.
 
Inculpata a mai fost trimisă în judecată în alte două dosare separate în cursul anului 2013 (vezi comunicat nr 635 din 4 iulie 2013 şi 1115 din 4 decembrie 2013), în ambele dosare primind hotărâri de condamnare la închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform codului de procedură penală finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii