Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:22 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA ridică documente de la Ministerul Educației

ro

15 Mar, 2016 11:44 1960 Marime text
 
Astăzi, procurorii Direcției Naționale Anticorupție ridică documente de la Ministerul Educației în dosarul în care au loc percheziții în București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, printre locații fiind și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
 
După cum v-am anunţat anterior, patru percheziţii vizează sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în 2015.
 
'”Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2015. În cursul zilei de 15 martie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile: București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, din care patru sunt sediile unor instituții publice”, arată DNA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii