Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:30 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Prejudiciul în dosarul retrocedării de păduri, recuperat doar prin desfiinţarea deciziei

ro

23 Jan, 2015 16:00 726 Marime text
Paltin Sturdza a dat, în ianuarie, o declaraţie notarială prin care a renunţat la pădurea care îi fusese retrocedată, dar recuperarea prejudiciului produs se poate face numai prin desfiinţarea hotărârii judecătoreşti din 2012, de punere în posesie a lui Sturdza cu suprafaţa de 43.227 de hectare.
 
În dosarul retrocedării ilegale de păduri, la capitolul "Latura civilă" din rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată Gheorghe Paltin Sturdza, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, senatorul Tudor Chiuariu, şi deputatul Ioan Adam, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov arată că singura modalitate de recuperare a prejudiciului constatat este aceea de a fi desfiinţată decizia prin care Sturdza a fost împroprietărit ilegal.
 
"Prin plângerea penală formulată de către Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, la data de 3 august 2012, împotriva magistraţilor judecători de la Tribunalul Covasna - Secţia Civilă, reprezentanţii acestei instituţii au precizat că aceştia, exercitându-şi cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, în mod defectuos, au cauzat o vătămare a intereselor statului şi RNP Romsilva în valoare de 1.421.800.870,50 lei (echivalentul a 303.888.615 de euro)", se arată în documentul citat.
 
Procurorii au precizat că, în ianuarie, Gheorghe Paltin Sturdza a dat o declaraţie notarială prin care a renunţat "la drepturile care s-au născut prin decizia nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna".
 
"Apreciem că în felul acesta nu s-a stins acţiunea civilă. Recuperarea prejudiciului se poate face în prezenta cauză numai prin desfiinţarea hotărârii judecătoreşti şi repunerea părţilor în situaţia anterioară", au scris procurorii în rechizitoriu.
 
În acest sens, la data de 30 decembrie 2014, Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică a formulat o cerere de constituire ca parte civilă, solicitând "restabilirea situaţiei anterioare pronunţării Deciziei Civile nr. 231/R/17.04.2012 de Tribunalul Covasna, prin reîntregirea imobilelor în proprietatea publică a statului".
 
Mai mult, procurorii anticorupţie au cerut judecătorilor, prin actul de inculpare, confiscarea specială a 20.000 de euro, echivalentul în lei reprezentând contravaloarea bunurilor primite drept mită de către judecătorul Ordog Lorand Andras, unul dintre magistraţii din completul de la Tribunalul Covasna care a dispus punerea în posesie a lui Sturdza cu suprafaţa de 43.227 de hectare de pădure în judeţul Bacău.
 
DNA mai arată că, prin ordonanţa procurorului din 8 ianuarie, a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător pe trei terenuri, în suprafaţă de 100, 163 şi 180 de metri pătraţi, ale judecătorului Ordog, bunuri deţinute împreună cu soţia sa, în vederea confiscării speciale, până la concurenţa sumei de 20.000 de euro primită cu titlu de mită de către magistrat. Astfel, prin procesul verbal din 9 ianuarie a fost pus în aplicare sechestrul asupra bunurilor imobile ale judecătorului Ordog, valoare acestora fiind estimată la 212.920 de lei.
 
Primul termen în dosarul retrocedării ilegale de păduri are loc vineri, când sunt verificate, în procedură de cameră preliminară, măsurile preventive dispuse faţă de unii dintre inculpaţi. Ulterior, judecătorii vor verifica rechizitoriul şi actele din dosar, vor da copii ale actului de inculpare celor judecaţi şi vor emite citaţiile. După aceste proceduri, magistraţii vor stabil un prim termen de fond al procesului.
 
În acest dosar au fost trimişi în judecată fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane.
 
În aceeaşi cauză vor fi judecaţi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, şeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Janica Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.
 
Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza, Lorand Andras Ordog, Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas sunt arestaţi preventiv, iar Andrei Hrebenciuc, Sorin Ion Iacob şi Jănică Poenaru, în arest la domiciliu.
 
Părţi civile în dosar sunt statul român, prin Ministerul Finanţelor, şi persoana fizică Alina Suciu.
 
Potrivit anchetatorilor, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.
 
Din 10 ianuarie a fost cercetat în dosar şi senatorul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, în cazul căruia procurorii DNA Braşov au luat măsura controlui judiciar, până în 8 februarie, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Iniţial, procurorii i-au adus la cunoştinţă că este acuzat că ar fi stabilit să primească 2,5 milioane de euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Gheorghe Paltin Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică. Chiuariu ar fi discutat să intervină la funcţionari de la Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar din Prefectura Bacău, RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, "cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna".
 
În 15 ianuarie, procurorii au extins urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-a cerut trei milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza, pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari din judeţul Bacău, un teren de aproximativ 6.000 de hectare de pădure.
 
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii