Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Ioan Hămbășan, fostul șef al Voinței Sibiu, trimis în judecată pentru luare de mită

ro

26 Sep, 2014 15:28 2004 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Ioan Hămbășan, la data faptelor preşedinte al SCM ATCOM - Societate Cooperatistă Meșteșugărească și  președinte al clubului de fotbal CSU Voința Sibiu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită.
 
          În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În cursul anului 2009 şi ulterior, inculpatul Hămbăşan Ioan, în calitate de preşedinte al SCM ATCOM,  a pretins şi primit, în mod eşalonat, cu titlu de mită, de la denunţători,  bunuri în cuantum total de 71.239 lei (echivalent 16.567 euro) pe durata a două campionate de fotbal în folosul CSU Voinţa Sibiu, în legătură cu îndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale inculpatului, respectiv în scopul de a accepta amânarea plaţii chiriei, de a nu recurge la rezilierea contractului de închiriere şi la acţiuni în justiţie pentru evacuare şi recuperarea chiriei restante de la debitorii denunţători.
În perioada martie – aprilie 2014, inculpatul Hămbăşan Ioan, în calitate de preşedinte al SCM ATCOM,  a pretins în mod direct suma de 200.000 euro în folos propriu, de la denunţători, în legătură cu neîndeplinirea ori cu efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale legale,  respectiv în scopul de a derula întreaga procedură de înstrăinare unui imobilul la preţul de 300.000 euro, preţ mult inferior valorii reale a imobilului, şi renunţarea la acţiunile promovate în scopul recuperării debitelor restante.
 
Concret, din stare de fapt consemnată în rechizitoriu au reieşit următoarele aspecte:
Hămbășan Ioan, preşedinte al ATCOM - Societate Cooperatistă Meșteșugărească are o cotă de 19,46% din această societate care deține în patrimoniu mai multe spații comerciale în municipiul Sibiu. Unul dintre aceste spații a fost închiriat, în anul 2007, unei societăți comerciale deținute și administrate de către denunțători, pentru o chirie de 4.000 euro pe lună. În spaţiul respectiv a funcţionat un restaurant si, deși au desfășurat activitate, în special organizarea de evenimente festive – nunți și botezuri, societatea chiriașă nu a achitat cu regularitate chiria, înregistrând restanțe importante.
     Cu toate că firma denunțătorilor nu a achitat chiria lungi perioade de timp inculpatul Hămbăşan Ioan, în calitatea sa de administrator al ATCOM nu a întreprins nicio acţiune împotriva acestora, nerecurgând nici la reziliere şi nici măcar la o acţiune pentru plata chiriei timp de mai mulţi ani, emiţând doar notificări, somaţii şi reeşalonări ale chiriei.
        Pentru a nu se proceda la rezilierea contractului şi pentru amânarea plăţii chiriei  pe care firma denunțătorilor o datora societăţii ATCOM, pentru spaţiul în care funcţiona respectivul restaurant, inculpatul Hămbăşan Ioan a pretins  şi ulterior a primit de la denunţători, pe parcursul a două campionate, contravaloarea meselor zilnice pentru membrii echipei de fotbal C.S.U Voinţa Sibiu.
        Din momentul în care societatea denunțătorilor nu a mai livrat produse alimentare  pentru echipa de fotbal - care în final a şi fost desfiinţată - , inculpatul a recurs la acţiuni în justiţie pentru recuperarea chiriei restante şi ulterior pentru evacuare, acţiuni promovate în anul 2013.
 
 
În cursul aceluiași an, inculpatul Hămbăşan Ioan a iniţiat discuţii cu denunţătorii în cadrul cărora a solicitat diferite sume de bani ( în primă fază 250.000 de euro, sumă redusă apoi la 150.000 de euro)  pentru a vinde imobilul închiriat către firma acestora, fără licitaţie şi la un preţ sub valoarea de piaţă, folosind o evaluare a spaţiului anterior amenajării restaurantului.
            În perioada martie-aprilie 2014, după mai multe întâlniri pe care le-a avut cu denunțătorii, inculpatul Hămbăşan Ioan a pretins în mod ferm suma de 200.000 euro  pentru a vinde spaţiul denunţătoarei la preţul de 300.000 euro, preţ mult inferior valorii reale a imobilului şi contrar intereselor SCM ATCOM.
            Tot în schimbul celor 200.000 euro, inculpatul a promis că va convoca Adunarea generală la ATCOM, va vota şi îi va convinge pe restul asociaţilor să voteze vânzarea imobilului în cauză către firma denunțătorilor la acest preţ.
După realizarea înțelegerii cu denunțătoarea, inculpatul Hămbășan Ioan a și întreprins acte materiale în vederea primirii mitei cerute, respectiv a convocat adunarea Generală a Asociaților ATCOM, unde vânzarea a fost aprobată la cererea și la prețul stabilit de acesta.
Ulterior, inculpatul Hămbășan Ioan a solicitat unui notar public să redacteze contractul de vânzare-cumpărare a respectivului spațiu și să întreprindă demersurile necesare la Oficiul de Cadastru pentru perfectarea vânzării. Demersurile inculpatului au fost însă dejucate ca urmare a intervenției organelor judiciare.
 
     În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil aparţinând inculpatului Hămbăşan Ioan, până la concurenţa sumei de 71.239 lei.
 
    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara, cu propune de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
    Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Sursa foto: prosport.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii