Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Alexandru Bogdan, urmărit penal de procurorii anticorupţie

ro

16 Jul, 2014 12:42 1311 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au dispus începerea urmăririi penale față de Bogdan Alexandru, președinte al Fundației Patrimoniu, la data comiterii faptelor, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată;
       
Din ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora:
 
        In perioada 2006-2010, suspectul Bogdan Alexandru și-a exercitat atribuțiile de președinte al fundației în scopul de a favoriza colaboratorii Fundației Patrimoniu, care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale.
        Prin aceste acțiuni, desfășurate cu ocazia administrării patrimoniului silvic și funciar al Academiei Române, a fost prejudiciat atât patrimoniul privat cât și bugetul acestei instituții.
        Astfel, au fost favorizate mai multe persoane juridice, prin aceea că marea majoritate a contractelor au fost încheiate fără să fie respectate prevederile Statutului Fundaţiei „Patrimoniu” și fără să fie respectată procedura de avizare a actelor juridice încheiate de către Fundaţie, conform unei decizii a Preşedintelui Academiei Române;
 
     La aceeași dată, suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
 
          Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii