Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA a trimis în judecată mai multe persoane din conducerea Romgaz

ro

21 Mar, 2016 15:59 1540 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
 
AVRAM PANTELIMON, la data faptei, directorul Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz,
ȘTEFAN IOAN, la data faptei, directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz,
MINCAN EMIL VALENTIN, la data faptei, șeful Secției de Producție din cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș,
OLARU IOAN TIBERIU, la data faptei, șeful Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz,
 
cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în primăvara anului 2014, inculpatul Avram Pantelimon împreună cu inculpații Mincan Emil Valentin, Ștefan Ioan și Olaru Ioan Tiberiu, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât, în mod nejustificat,  ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale Romgaz. Devierea conductelor era realizată în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului
 
Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică.
 
Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz - Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 160.649,06 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.
 
În cauză, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii