Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DJ 392 şochează o ţară întreagă Tronsonul Pecineaga – 23 August arată, în continuare, ca după bombardament

ro

20 Aug, 2012 15:39 5845 Marime text

dj_392.jpgDrumul Judeţean Pecineaga - 23 August a devenit vedetă. Un român a trimis imagini cu drumul deteriorat pe adresamartorocular@realitatea.net.

Precizăm că starea în care se află tronsonul Pecineaga - Amzacea a constituit subiectul unei anchete realizate de cotidianul Ziua de Constanţa.

La sfârşitul lunii iulie, directorul general al SC Vega 93 Galaţi (firma care s-a ocupat de construcţia drumului), Doru Chiper, relata pentru cotidianului Ziua de Constanţa că, atenţie, nu ştie data precisă când va fi refăcut drumul, deşi acesta este avariat încă din luna mai a.c. „Ieri (n.r. miercuri, 24 iulie) a fost trimisă în teren o echipă a proiectantului pentru a recolta probe şi pentru a găsi o soluţie. Cei de la SC Euro Proiect SRL Focşani vor face analizele necesare pentru a determina ce s-a întâmplat. Probele vor fi duse la Institutul de Cercetări şi Proiectări Bucureşti şi imediat ce vom avea un rezultat, apreciez că trei săptămâni sunt suficiente pentru refacerea lucrării", explica la sfârşitul lunii iulie directorul general al SC Vega 93 Galaţi.

Lucrarea a fost inclusă în programul Consiliului Judeţean Constanţa privind modernizarea drumurilor judeţene. Cu toate acestea, Cristian Darie, vicepreşedintele CJC, nu a vrut să dea declaraţii la sfârşitul lunii iulie pentru a oferi explicaţii cu privire la starea drumului. Directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, Adrian Gâmbuţeanu, înainte de a întrerupe convorbirea telefonică şi de a trimite un mesaj text pe telefonul mobil al redacţiei cu texul „revin cu un apel", a declarat: „DJ 392 este un drum în lucru, contractorul lucrează la remedierea lui, drumul este în garanţie".

Sursa: http://www.realitatea.net/martor-ocular-in-ce-hal-poate-arata-un-drum-asfaltat-din-romania_991194.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii