Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Diversiune cu ştampila, la Bărăganu

ro

23 Apr, 2011 15:14 1817 Marime text

baraganu_candidati_primaria.jpgÎn ziarul Telegraf de astăzi a apărut un anunţ care spune că ştampila Consiliului Local Bărăganu s-a pierdut şi este declarată nulă. Numai că, din câte se pare, realitatea este alta. Viceprimarul comunei Bărăganu, Gheorghe Clenciu, spune că ştampila se află la el. "Este la mine în buzunar, cum să fie pierdută? Probabil că au dat-o PSD-iştii pierdută pentru că nu am vrut să le ştampilez şi să le semnez hotărârea de Consiliu Local prin care drumurile comunale treceau în administrarea Regiei Judeţene de Drumuri", a spus Clenciu. Întrebarea este cine a dat anunţul fals din cotidianul Telegraf şi care ar fi interesul în acest caz. Mai mult, persoana în cauză poate fi acuzată de fals în declaraţii. Ştampilele, având un regim aparte, nu pot fi declarate nule printr-un simplu anunţ în ziar, ci trebuie îndeplinită o întreagă procedură, din care face parte şi anunţarea pierderii în Monitorul Oficial. Reamintim că joi, la Bărăganu, localitate aflată în plin război electoral pentru alegerea unui nou primar, a avut loc o şedinţă extraordinară de Consiliu Local pentru care s-a convocat fostul secretar al comunei, nereîncadrat legal pe post. Aşadar, şedinţa nu a fost constituită în conformitate cu legea, iar falsul secretar s-a ales cu plângere penaală din partea prefectului Claudiu-Iorga Palaz. Facem precizarea că acest incident a ajuns şi în atenţia conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii