Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Distincţie specială pentru agentul de poliţie Radu Cristian, de la Transporturi Constanţa

ro

25 Mar, 2015 12:28 2871 Marime text
Cu prilejul Zilei Poliției Române, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea i-a premiat pe cei mai buni polițiști români, care s-au remarcat anul trecut prin devotamentul și profesionalismul dovedite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Premiul ,,Polițistul Anului” a fost acordat colectivelor Direcției de Investigare a Criminalității Economice, pentru contracararea eficientă a macrocriminalității economico-financiare și Direcției de Operațiuni Speciale care a oferit sprijin pentru soluționarea unor dosare complexe din domeniile: spălare de bani, trafic de droguri, criminalitate economică.

Totodată, în semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute în activitate, în anul 2014, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a oferit distincții speciale unor polițiști care s-au remarcat în patru domenii de activitate.
 
Astfel, distincţia „Ordine şi Siguranţă Publică”, i-a fost conferită agentului de poliție Radu Cristian din cadrul Secției Regionale a Poliției Transporturi Constanța, care a documentat activitatea infracțională a unor grupări specializate în furtul de componente de la infrastructură feroviară.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii