Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dispozitivele pentru colectarea deșeurilor canine instalate în parcurile din Constanța au fost vandalizate (galerie foto)

ro

28 Jan, 2019 14:55 1687 Marime text
Nu a trecut mult timp și dispozitivele pentru colectarea deșeurilor canine instalate de Primăria Municipiului Constanța prin parcuri și pe aleile de promenadă din oraș, au fost, din nou, vandalizate, informează Primăria Constanța. 

De această dată, nu pungile de unică folosință au fost ținta, ci dispozitivele în sine. Unul dintre ele a dispărut pur și simplu, iar alte trei au fost găsite rupte și trântite la pământ. Totul s-a întâmplat în parcurile Tăbăcărie și Viitorului la sfârșitul săptămânii ce tocmai a trecut, iar cei vinovați de distrugere sunt acum căutați de poliție.

Potrivit Primăriei Constanța, pentru păstrarea curățeniei în oraș, Primăria Municipiului Constanța a achiziționat, pe lângă trei mii de coșuri de gunoi și un număr de două sute de dispozitive pentru deșeuri canine. Acestea sunt dotate cu punguțe de unică folosință care pot fi utilizate, în mod gratuit, de către toți proprietarii de câini care își plimbă animalele prin parcuri sau pe aleile de promenadă.

”Primăria Municipiului Constanța face apel către toți locuitorii să păstreze în bune condiții aceste dispozitive.
Pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale, solicităm în continuare cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să le sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241484205.
Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799606142. Ne-ar fi de mare folos daca sesizarea ar fi însoțită și de fotografii cu ceea ce se constată, locul și alte date care să le permită polițiștilor noștri identificarea rapidă și tragerea la răspundere a celor care nu respectă legea” - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța. 

Sursa foto: Primăria Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii