Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Discursul ambasadorului SUA, Hans Klemm, cu ocazia Zilei Independenţei

ro

05 Jul, 2019 10:52 2030 Marime text

Cea mai veche democraţie din lume a sărbătorit ieri Ziua Independenţei. Cu această ocazie, Excelenţa Sa, dl. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a ţinut următorul discurs:


"Domnule președinte, doamnă prim-ministru, stimați reprezentanți ai Președinției României, stimați reprezentanți ai Guvernului României, stimați membri ai Corpului Diplomatic, doamnelor și domnilor,

Bună seara și bine ați venit!

Domnule preşedinte, Parteneriatul Strategic SUA-România este puternic. America recunoaşte România ca aliat NATO model, care îndeplineşte sau depăşeşte angajamentele asumate faţă de Alianţă investind în apărarea sa, modernizându-şi capacităţile şi contribuind la securitatea regională şi globală. Angajamentul românilor faţă de democraţie, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, demonstrat atât de clar la alegerile din luna mai, ne inspiră. Iar rezultatele economice puternice ale României au transformat-o într-un magnet pentru investiţiile americane. Domnule președinte, așa cum aţi discutat cu preşedintele Trump la Casa Albă, în urmă cu doi ani, acum sperăm să extindem legăturile noastre în domenii strategice precum energia şi apărarea.

America felicită România pentru o preşedinţie de succes a Consiliului Uniunii Europene, încheiată cu doar patru zile în urmă. Şi în numele colegilor mei de la Washington şi Bruxelles, mulţumim Preşedinţiei României, sub conducerea președintelui Iohannis, şi Guvernului României, sub conducerea doamnei prim-ministru pentru cooperarea strânsă şi eficientă de care ne-am bucurat în atâtea chestiuni de interes comun.
În această seară comemorăm şi sărbătorim trei aniversări. În primul rând, celebrăm Independenţa Americii, declarată în această zi, cu exact 243 de ani în urmă.
În al doilea rând, acum trezeci de ani am fost martori la prăbuşirea comunismului şi căderea Cortinei de Fier într-o mare parte a Europei Centrale şi de Est. La sfârşitul lunii iunie, în 1989, Ungaria şi Austria au tăiat gardul de sârmă ghimpată ce le separase ţările. În noiembrie, germani fericiţi au doborât Zidul Berlinului. Şase săptămâni mai târziu, demonstraţiile s-au răspândit rapid în întreaga Românie, culminând cu prăbuşirea regimului Ceauşescu. Iar la scurt timp, am urat bun venit României în familia democraţiilor și în comunitatea transatlantică.

În al treilea rând, aniversăm 50 de ani de la aselenizare. Într-un discurs în Congresul SUA, în 1961, preşedintele John F. Kennedy a făcut apel la America să „meargă înainte, cu viteza deplină a libertăţii, în palpitanta aventură a spaţiului”. Cursa spaţială care a urmat şi primii paşi făcuţi de Neil Armstrong pe Lună au captivat lumea şi au demonstrat posibilităţile uluitoare ale tehnologiei americane.
Permiteţi-mi să prezint doi invitaţi speciali, doi călători în spaţiu, care se află alături de noi în această seară. În 1981, cosmonautul român Dumitru-Dorin Prunariu a devenit al 103-lea om şi primul român care a călătorit în spaţiu după încheierea misiunii de opt zile la bordul navei spaţiale Soiuz 40 şi al laboratorului spaţial Saliut 6.
În 1978, Dr. Anna Fisher a devenit una dintre primele femei astronaut ale NASA. Chimist şi medic specializat în medicină de urgenţă, Dr. Fisher a avut multe contribuţii la programul spaţial al NASA, dezvoltând „braţul robotic” folosit pe naveta spaţială şi proiectând costume spaţiale adaptate pentru femei. În noiembrie 1984, ea a devenit prima mamă care a călătorit în spaţiu, redefinind conceptul de mamă care lucrează. Dr. Fisher, domnule Prunariu, bine aţi venit şi vă mulţumim că sunteţi alături de noi în această seară.

Doamnelor şi domnilor, în timp ce vă bucuraţi de recepţia din această seară, vizitaţi, vă rog să vizitaţi numeroasele expoziţii care evidenţiază inovaţia americană şi românească în spiritul misiunilor Apollo. Vă atrag atenţia asupra expoziţiilor Bell şi Motorola, două companii americane care au jucat un rol important în programul spaţial al NASA. Inovatori şi lideri americani în domeniul tehnologiei precum Ford, UiPath, First Bank şi alţii, au de asemenea expoziţii interactive de care să vă bucuraţi. Şi permiteţi-mi să le mulţumesc tuturor sponsorilor noştri generoşi care au făcut posibilă această celebrare.
Suntem de asemenea mândri să evidenţiem inovaţia românească, inclusiv o expoziţie comună organizată de Muzeul Naţional de Istorie şi Agenţia Spaţială Română şi panouri expoziţionale de la Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale şi Proiectul Infrastructura Luminii Extreme – Fizica Nucleară de la Măgurele. De asemenea, avem prezente în această seară patru echipe de liceeni care au concurat la ediţia din acest an a Campionatului Mondial de Robotică din orașul meu natal, Detroit, statul Michigan.

În încheiere, vă invit să comemorăm eroismul patrioţilor români care au murit pentru libertate pe străzile Timişoarei, ale Bucureştiului şi în oraşe din toată România, reamintindu-ne că dorinţa de libertate bate cu putere în inimile tuturor femeilor şi bărbaţilor.
Vă invit să sărbătorim îndrăzneala programului spaţial Apollo şi mersul unui om pe Lună, care ne reamintesc faptul că nu există limite pentru imaginaţia noastră atunci când ne îndreptăm capacitatea de inovaţie în beneficiul umanităţii.
Şi vă invit să cinstim curajul Părinţilor fondatori ai Americii, care ne reamintesc că toţi am fost creaţi egali, înzestraţi cu drepturile inalienabile la viaţă, libertate şi căutarea fericirii.

Doamnelor şi domnilor, să urăm împreună Americii La Mulţi Ani!
La Mulți Ani de Ziua Independenței, America!"

sursă foto: Ambasada SUA

Citeşte şi: Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța de Hans Klemm, ambasadorul SUA - „România se bucură de o mulțime de oportunități și resurse, cea mai importantă fiind chiar oamenii săi



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii