Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:04 19 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorii UCM Reşiţa, reţinuţi

ro

18 Dec, 2013 10:23 1065 Marime text
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări faţă de inculpaţii:

CHEBUŢIU ADRIAN, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al UCM Reşiţa S.A şi PREDA CORIOLAN ADRIAN, director executiv la aceeaşi societate (ambii la data faptelor), în sarcina cărora s-au reţinut infracțiunile de evaziune fiscală în forma reţinerii şi nevărsării, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, în formă continuată( 16 acte materiale), infracțiunea de deturnare de fonduri, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, spălare de bani, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârşirea unei infracţiuni de corupție, asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni;

şi faţă de învinuita TRUŢI LAURA SIMONA (fostă SÎNEA) în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (opt acte materiale), în formă continuată și asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori a reieşit că, în perioada 2005 – 2010, inculpaţii Chebuţiu Adrian şi Preda Coriolan Adrian au constituit, împreună cu alte persoane, o asociere infracţională în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, deturnare de fonduri şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, urmărind obţinerea pentru sine sau pentru alţii de foloase patrimoniale. La această asociere, cei doi au fost sprijiniţi de către învinuita Truţi Laura Simona.
În perioada august 2009-noiembrie 2010, societatea UCM Reşiţa, sub conducerea lui Chebuţiu Adrian, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general, respectiv Preda Coriolan Adrian, director executiv, au dispus, cu intenţie reţinerea şi nevirarea la termen a sumelor de bani reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, impozit pe veniturile din salarii, contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia de asigurări sociale de sănătate în cuantum total de 13.118.648 lei.
Din suma de 13.118.648 lei menționată anterior, Chebuţiu Adrian şi Preda Coriolan Adrian au dispus ca suma de 2.297.910 lei, reprezentând contribuţia de asigurări de sănătate aferentă perioadei august 2009-septembrie 2010, să fie utilizată în alte scopuri, fiindu-i schimbată destinaţia contrar prevederilor legale. În acest mod ar fi fost cauzată o pagubă în dauna bugetului Ministerului Sănătăţii.
Inculpatul Chebuţiu Adrian, abuzând de prerogativele funcţiei sale, a încheiat o serie de contracte dezavantajoase pentru societatea UCM Reşiţa (în calitate de beneficiar) cu SC AC MANAGEMENT SA(în calitate de prestator), societate la care tot Chebuţiu Adrian era inițial asociat unic, iar ulterior persoană direct interesată. Pentru a ascunde interesul personal al SC AC MANAGEMENT SA, mai multe contracte au fost semnate la rubrica prestatorului atât de către învinuita Truţi Laura Simona cât şi de către alte persoane.

În acest mod a fost creat un prejudiciu UCM Reşiţa SA de 27.363.303 lei. Din acest total încasat de către AC MANAGEMENT de la UCM Reşiţa SA, suma de 16.125.229 lei a fost direcţionată ca folos, la firmele deţinute şi controlate de inculpaţii Chebuţiu Adrian şi Preda Adrian Coriolan, printre care și KMOBIL SRL Timişoara, administrată de Chebuţiu Adrian și A&D MANAGEMENT SRL Timişoara, administrată de Preda Adrian. La data de 23 decembrie 2008, a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare active între UCM Reşiţa SA – reprezentată de Chebuţiu Adrian şi AC MANAGEMENT SRL – reprezentată de Truţi Laura Simona, având ca obiect teren şi construcţii „Debarcader Văliug” pentru suma de 2.358.300 lei, fiind utilizate ca modalități de plată diferite compensări. Prin această modalitate, UCM Reşiţa SA a fost deposedată de Casa de odihnă Văliug. După deposedarea UCM Reşiţa SA de Casa de odihnă VĂLIUG, pentru a disimula originea ilicită a achiziţiei, Chebuţiu Adrian a înfiinţat o nouă societate (al cărei administrator era soția sa). Prin intermediul societăţii nou create, SC AC MANAGEMENT SRL Timişoara şi-a introdus Casa de odihnă Văliug ca aport la capitalul social. Pentru a ascunde originea ilicită a activului, Chebuţiu Adrian a cesionat părțile sociale ale SC AC MANAGEMENT SRL Timişoara în favoarea unor societăți reprezentate tot de el însuşi și soția sa. Prin această operaţiune Chebuţiu Adrian şi SC AC MANAGEMENT SRL Timişoara au supus procesului de spălare a banilor suma de 2.358.300 lei. La data de 4 mai 2006, UCM Reşiţa SA, deţinând în proprietate reţeaua de distribuţie a energiei electrice pentru trei platforme (respectiv ABC, Câlnicel şi Mociur), a cedat sub formă de împrumut de folosinţă gratuită, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, printr-un contract de comodat, această reţea către UCM ENERGY SRL. După preluarea reţelei, în baza unor contracte pentru servicii de distribuţie a energiei electrice, UCM ENERGY SRL a procedat la facturarea către UCM Reşiţa SA a distribuţiei/transportului de energie electrică în cuantum de 6.513.116,90 lei, cu toate că această reţea se afla în proprietatea UCM Reşiţa SA. Totodată, inculpatul Chebuțiu Adrian, reprezentant al UCM Reșița, a încheiat contracte cu diferite societăți comerciale pentru care au fost efectuate plățile serviciilor. Aceste contracte au fost executate parțial, nereprezentând utilitate și interes pentru UCM Reșița SA. În acest fel, a fost adus un prejudiciu societăţii UCM Reșița. Prin activitatea infracţională desfăşurată s-a înregistrat un prejudiciu total de 49.256.066 lei şi totodată foloase nelegitime infracționale către sine sau către societățile controlate în valoare de 16.487.776 lei. Învinuiților li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 17 decembrie 2013, procurorii au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpaţilor Chebuțiu Adrian şi Preda Coriolan Adrian, urmând a fi prezentaţi la data de 18 decembrie 2013, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunalul Timiş. Faţă de învinuita Truţi Laura Simona procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

La începutul acestei luni, Adrian Chebuţiu şi Adrian Coriolan Preda au fost condamnaţi de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 alături de Eugen Bogatu, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, şi de afaceristul libanez Said Baaklini.

Ti-a placut articolul?

Comentarii