Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Director la o agenţie a unei bănci comerciale din Vatra Dornei, trimis în judecată

ro

23 Mar, 2016 16:16 2005 Marime text
 
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

MORARU NICOLAE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi emitere a unei file CEC fără a avea disponibil la tras;
 
VATAMANU MIRELA MARIA şi ŞIPOT DANIELA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune;
 
ANTOHI LUMINIŢA ELENA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:  la data de 11 iunie 2011, lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul Moraru Nicolae, în calitate de director la o agenţie a unei bănci comerciale din Vatra Dornei, a sustras din conturile clienţilor băncii diferite sume de bani pe care le-a împrumutat unor alţi clienţi ai băncii care intrau în imposibilitate de plată.
 
În vederea sprijinirii acelor clienţi (persoane juridice) care aveau dificultăţi în achitarea ratelor restante sau a debitelor către furnizori, inculpatul Moraru Nicolae a procedat la ridicarea, transferul sau depunerea de sume de bani din conturile mai multor persoane fizice sau juridice, fără a fi întocmite documente în acest sens.
 
În prima fază, inculpatul Moraru Nicolae a avut acordul verbal al persoanelor fizice sau juridice din conturile cărora se ridicau sumele de bani, dar ulterior a procedat la ridicarea sumelor de bani fără ştirea acestora.
Inculpatul Moraru Nicolae a procedat în acest mod, pe de o parte pentru a salva afacerile unor persoane juridice (cunoscuţi de ai săi) şi, pe de altă parte, pentru ca aceştia să nu mai apară cu restanţe în evidenţele băncii.
 
În perioada 2009 – 2011, inculpatul Moraru Nicolae le-a cerut inculpatelor Vatamanu Mirela Maria şi Şipot Daniela (ambele operatoare ghişeu universal) să întocmească documente bancare contrar normelor interne, motivat de faptul că inculpatul Moraru Nicolae avea o relaţie foarte bună cu toţi clienţii băncii. Astfel, acesta discuta cu clienţii doar în biroul său, fără să fie de faţă şi inculpatele Vatamanu Mirela Maria şi Şipot Daniela, iar ulterior le cerea acestora să efectueze anumite operaţiuni în contul clienţilor respectivi. Dacă aceşti clienţi erau plecaţi sau nu fuseseră în bancă, inculpatul Moraru Nicolae le spunea celor două inculpate că avea acordul lor, la sfârşitul zilei prezentând documentele semnate.
 
Prin activitatea infracţională desfăşurată în cazul retragerilor neautorizate de numerar, atât inculpatul Moraru Nicolae, cât şi inculpatele Vatamanu Mirela Maria şi Şipot Daniela au indus în eroare mai multe persoane şi au întocmit „în fals” documente bancare.
 
Referitor la radierea nelegală a ipotecilor, conform politicii de garanţii a băncii, pentru angajamentele rambursate integral garanţiile se vor stinge, urmând sa se radieze şi înscrierile din Registrele specifice.
 
Radierea ipotecilor s-a făcut la iniţiativa inculpatului Moraru Nicolae, acesta dorind să sprijine societăţile comerciale care aveau dificultăţi financiare. Toate cele şase adrese de radiere înaintate Biroului de Carte Funciară Vatra Dornei au fost semnate de către inculpatul Moraru Nicolae, două din ele fiind semnate şi de către inculpata Antohi Luminiţa.
 
Prin întocmirea acestor documente a fost creat băncii un prejudiciu în cuantum de 2.659.544 lei, 124.290 euro şi 220 USD. Până la începerea cercetărilor au fost recuperate sumele de 2.339.820 lei, 47.015 euro, rămânând nerecuperată suma de 461.174 lei, 77.275 euro şi         220 USD.
 
În cauză a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului Moraru Nicolae pentru recuperarea prejudiciului rămas nerecuperat.
 
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Vatra Dornei.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii