Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:37 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Director la APM acuzat de incompatibilitate

ro

29 Jul, 2016 11:29 1640 Marime text
Directorul executiv din cadrul unei Agenţii pentru Protecţia Mediului a fost considerat incompatibil.

Conform Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI),  Carmen Stănică Sorescu a fost declarată incompatibilă deoarece a deţinut simultan două funcţii de conducere.

ANI a constatat faptul că Sorescu Carmen Stănică s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 08 martie - 13 noiembrie 2012 şi 04 februarie 2013 - 20 iunie 2014, „ca urmare a exercitării simultane a funcțiilor de director executiv în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin şi de manager în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea statutului de conservare pentru speciile şi habitatele prioritare din zonele umede ale Porţilor de Fier“.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Sorescu Carmen Stănica a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii