Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din punctul de vedere al şefului CCR, pot fi organizate alegeri în două tururi!

ro

20 Jan, 2016 23:43 1698 Marime text
 
De două zile se tot vorbește de planul liberalilor de a reveni la alegerile în două tururi. Și asta după ce legea a fost modificată și votată atât de liberali, cât și se pesediști. Acum liberalii vor ca Executivul să dea o ordonanță de de urgenţă pentru revenirea la două tururi de scrutin în cazul alegerii primarilor. PSD acuză PNL de populism, spunând că cerințele liberalilor sunt neconstituționale.
 
Întrebat de ziarişti ce părere are în legătură cu refuzul Guvernului de a da curs apelului PNL şi de a emite o ordonanţă de urgenţă, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, le-a dat apă la moară liberalilor și a arătat, astăzi, că Legea fundamentală nu spune dacă alegerile se fac într-un tur sau două, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte: "Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opţiune politică. Constituţia nu spune că alegerile se fac într-un tur sau două, în câte tururi, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte. De aici încolo este la latitudinea politicienilor să stabilească".
 
Apoi a fost întrebat dacă ar fi democratic ca legea să fie modificată cu cinci luni înainte de locale, dar Zegrean a răspuns tot cu o întrebare: "Cine poate stabili dacă cu şase luni e democratic şi cu cinci nu? Democraţia nu se măsoară în luni, nici în zile, se măsoară în lucruri bine făcute, cu scaun la cap. Comisia de la Veneţia a spus - e o recomandare - că nu e bine să se modifice legile electorale cu un an înainte de data legerilor sau un termen mai scurt. Şi noi (CCR- n.r.) am preluat asta, şi am scris asta în decizii, de nenumărate ori, dar până ieri nimeni nu a văzut asta".
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii