Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGASPC Constanţa a demarat o anchetă Copii bătuţi de îngrijitori, la centrul de plasament Fair Play

ro

01 Jul, 2016 09:19 2718 Marime text
La Constanţa, părinţii mai multor copii susţin că angajaţii unui centru de palsament se poartă urât cu copiii, pe care îi şi lovesc.
Totul a iesit la iveala după ce minorii s-au plans de rele tratamente familiilor. Copiii au ajuns în orfelinat acum patru luni şi spun că nu vor sa mai stea în centru de frica îngrijitorilor.
 
Cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, cei mici i-au povestit unui prieten apropiat că sunt bătuţi şi obligaţi să ia medicamente.
 
Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Consumatorilor Constanţa.
 
„Lucrurile s-au întâmplat la  centrul de plament al Organizaţiei Non-Guvernamentale Fair Play. A fost demarată o anchetă, am stat de vorbă cu copii. Se confrimă reacţia personalului. Am cerut îndepărtarea personalului, care a fost implcat. În prima şedinţă de comisie luăm în discuţie activitatea ONG viziavi de partea cu protecţia copilului. DGASPC are la Fair Play peste 20 de copii“, a declarat Petre Dinică, directorul DGASPC Constanţa.

Potrivit stirileprotv.ro, Geanino Farcasanu, prieten de familie: "Au inceput sa ne explice in primul rand despre pedepsele corporale aplicate si despre problematica medicamentelor. Ii pun cu mainile sus si cu fata la perete si ii tin asa pana inteleg ca au gresit. Copilele spun ca au fost lovite in camera."
 
Reporter: "De cate ori te-a batut?"
Copil: "De patru ori."
Reporter: "De patru ori, unde?"
Copil: "Sus, in cap. In cap si in picioare."
Reporter: "Pe tine de cate ori te-a batut?"
Copil: "De trei ori."
Reporter: "Unde?"
Copil: "In cap si la fund, si la ureche mi-a dat un capac."
Reporter: "Te-a durut?"
Copil: "Normal."
Reporter: "Va injura?"
Copil: "Da."
 
Directoare: "De ce ma jignesti, vrei sa chem politia, eu sunt in exercitiul functiunii."
Tata: "De ce intra peste fetele mele in camera?"
Directoare: "Mai, nu mai minti, mai omule, ai fost tu aici?"
Tata: "Copiii mi-au spus, doamna."
 
Directoare: "Nu face afirmatii gratuite ca s-ar putea sa te coste, ca va trebui sa le dovedesti. Ati spus de pastille, am fost cu dumenavoastra sambata si a mintit ca nu a luat nicio pastila. Au luat sirop. Cine le-a dat pastile de dormit?"
 
Marian Ciubotaru, tatal copiilor: "Nu aveam conditii, nu aveam apa, copiii mei erau amarati, i-am dus si poate cu ajutorul lui Dumnezeu o sa am o casa sa ii iau inapoi. Am cinci copii in centrul de plasament, patru fetite si un baiat."

 
Fair-Play şi-a început activitatea în 1997. Fondatorul Asociaţiei Fairplay este fostul primar Radu Ştefan Mazăre, preşedinte de onoare al acestei organizaţii. Colaborarea dintre Consiliul Local Constanţa şi Asociaţia „Fair-play“ a început în martie 2011. Bazele colaborării au fost puse în şedinţa ordinară a CLM Constanţa din 30.03.2011.

„Se aprobă colaborarea dintre CLM Constanţa şi Asociaţia «Fair-Play», în vederea realizării proiectelor locale privind recuperarea şi integrarea profesională a copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale, asigurarea cazării, hranei şi asistenţei medicale şi educaţiei, prevenirea abuzului şi neglijării copiilor, prevenirea abandonului şcolar şi familial, precum şi alte activităţi conexe. Asociaţia va asigura, la solicitarea Primăriei municipiului Constanţa, cazare şi masă pentru tinerii de peste 18 ani ce provin din case de copii sau orfelinate şi care sunt încadraţi în muncă. Consiliul Local dă în folosinţă gratuită asociaţiei imobilul situat în Constanţa, aleea Egretei nr. 13A, bloc C9, format din cămin de nefamilişti şi terenul aferent în suprafaţă totală de 1.800 mp, din care teren aferent imobilului de 300 mp.“



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii