Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul de Constanța Mădalin Voicu nu mai este membru al Partidei Romilor

ro

03 May, 2016 20:01 2474 Marime text
Deputatul PSD Madalin Voicu nu mai este membru al Partidei Romilor "Pro Europa", acesta dându-și marți demisia din această formațiune.

Intr-o declaratie scrisa transmisă presei, Mădălin Voicu invocă în primul rând situația creată în ultima perioadă în cadrul Partidei Romilor "Pro Europa", care nu este străină îndepartaării sale din activitățile curente de peste un an ale Asociației, "îndepartare ce a culminat" prin gestul formal de înlocuire a sa din calitatea de președinte de onoare, la Congresul formațiunii din decembrie 2015.

"Având în vedere ca aceste activități sunt din ce în ce mai contrare spiritului în care am gândit afirmarea pe plan social și mai ales cultural a etniei pe care o reprezint, înțeleg să-mi dau demisia din calitatea de membru al acestei Asociații, încetând orice activități făcute in cadrul acesteia", a precizat Voicu, care și-a reafirmat "întregul atasament" pentru creșterea spirituală și participarea socială a etniei pe care o reprezintă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii