Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Delegație turcă în vizită la Primăria municipiului Constanța. Ce subiecte au fost dezbătute (galerie foto)

ro

24 Apr, 2019 13:10 3319 Marime text
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, alături de subprefectul județului Constanța, Șenol Ali, a primit astăzi, 24 aprilie 2019, vizita lui Sulhi Turan, consul general al Republicii Turcia la Constanța și a comandorului Berke Uraz, comandantul corvetei turcești TCG Büyükada, însoțit de reprezentanți ai Forțelor Navale ale Republicii Turcia și ai Forțelor Navale Române.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, în cadrul întrevederii, viceprimarul a salutat în mod deosebit prezența consulului, extrem de activă și pragmatică, la aproximativ jumătate de an de la învestire și a făcut o scurtă prezentare a istoriei municipiului, subliniind, de asemenea, importanța menținerii și dezvoltării parteneriatului strategic în regiunea Mării Negre, a relațiilor bilaterale foarte bune, în special în domeniile economic, cultural, educațional, militar și al securității.

La rândul lor, oficialii militari au reiterat importanţa Mării Negre pentru Alianţa NATO, ca zonă de interes special pentru securitatea europeană şi euro-atlantică şi au evidențiat importanţa prezenţei navelor şi a capacităţilor aliate în regiune.

Sursa foto: Primăria Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii