Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dean Thompson, de Ziua Eroilor „Să ne amintim de acei prieteni căzuţi care au luptat pentru ceva mai presus decât ei“

ro

22 May, 2015 15:30 1105 Marime text
Însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, a transmis de Ziua de Comemorare a Eroilor că este important să ne amintim semnificația adevărată a acestei zile.

„Distinși invitați și mai ales domnilor veterani de război,

Familii și prieteni vor începe în curând să se reunească peste tot în Statele Unite pentru picnicuri, excursii și grătare în curțile din spatele caselor în acest sfârșit de săptămână cu ocazia Zilei de Comemorare a Eroilor - care reprezintă începutul verii. În timp ce aceste petreceri constituie evenimente sociale familiare pentru americani, este important să ne amintim semnificația adevărată a acestei zile. Nu trebuie să considerăm niciodată că scopul nobil și solemn al acestei zile ni se cuvine pur și simplu. Permiteți-mi să explic mai concret ce reprezintă această Zi de Comemorare:

Drepturile și libertățile fundamentale -- viața, libertatea și dreptul la fericire -- au fost definite și afirmate la nașterea națiunii americane. Trecerea de la declararea la obținerea acestor drepturi a cerut însă un efort imens, precum și sacrificiul suprem al militarilor din forțele noastre terestre, navale și aeriene. Pe scurt, drepturile și libertățile americane au fost apărate în trecut și sunt protejate în prezent de aceia care sunt gata să își sacrifice viața astfel încât alții să se bucure de beneficiile dreptății, libertății și prosperității.

Veteranii forțelor unioniste au declarat pentru prima oară data de 30 mai 1868 drept zi pentru îngrijirea monumentelor funerare și pentru ceremonii menite să aducă un omagiu celor care au murit pentru păstrarea unității națiunii în timpul Războiului de Secesiune al Statelor Unite.

După Primul Război Mondial, ceremoniile cu ocazia Zilei de Comemorare au început să-i omagieze pe cei care au murit în toate războaiele la care au participat Statele Unite, iar astăzi continuăm această tradiție prin omagiul pe care îl aducem militarilor noștri căzuți. Astăzi aducem tributul nostru tuturor acelor americani care au pus țelurile vieții, libertății și fericirii mai presus de ei înșiși. Sacrificiul lor individual și personal este cel care face și mai prețioasă libertatea noastră colectivă.

Ne aflăm acum în faţa monumentului eroilor americani aici în parcul Kiseleff pentru a onora amintirea acelor militari americani, majoritatea dintre ei aviatori şi mulţi dintre ei încă neidentificaţi, care şi-au dat viaţa pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României pentru înfrângerea tiraniei şi fascismului în cel de al Doilea Război Mondial. Acest monument, donat de Vechea şi Onorabila Companie de Artilerie din Boston, Massachusetts, este locul perfect pentru a reflecta o clipă la semnificaţia acţiunilor lor sacre.

Astăzi ne asumăm cu toată răspunderea datoria de a preţui şi de a onora sacrificiul acestor eroi sacri. De acum înainte trebuie să ne asumăm permanent responsabilitatea de a fi păstrătorii încrederii și credinței lor. Trebuie să răspundem permanent celor mai înalte standarde prin care putem măsura propria noastră contribuție la apărarea libertății și la promovarea dreptății. Comemorarea noastră de astăzi este o ocazie de a ne reafirma angajamentul în sprijinul libertății pe care au apărat-o cu atâta curaj. 

În această Zi de Comemorare îi onorăm pe militarii noștri exprimând angajamentul nostru de a lupta împotriva apatiei și pesimismului care ar căuta să răpească generațiilor viitoare ocazia propriilor lor împliniri sau îndeplinirea aspirațiilor celor care au luptat pentru a face această viață demnă de măreție.

Să ne amintim aşadar de acei prieteni căzuţi care au luptat pentru ceva mai presus decât ei ca şi de aceia a căror continuă veghe serveşte astăzi la a transforma această viaţă într-o virtute mai profundă. Să ne fie dat să continuăm să-i onorăm în viitor la fel de mult pe cât ne-au onorat ei pe noi.

Vă mulţumesc“, a transmis Dean Thompson. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii