Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce condiţii are parte Elena Udrea în Penitenciarul Târgşor

ro

30 Apr, 2015 23:06 1455 Marime text
 
Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea, a declarat astăzi pentru România TV că clienta sa are în acest moment un regim de persoană condamnată, nu judecată, după ce aceasta a fost mutată la penitenciarul Târgşor. Totodată, acesta a adăugat că regimul de detenţie este sever şi că fosta şefă PMP are acum un program mai strict de vizite şi nu poate primi produse de igienă de la familia ei.

„Elena Udrea este mâhnită, pot spune. Este un pact al sistemului penitenciar pe care orice persoană venită din afară sigur o resimte. Vorbim despre persoane condamnate definitv laolaltă cu persoane arestate preventiv (...) Doamna Udrea este trimisă într-un penitenciar, deşi nu există o condamnare definitivă în cazul său, dar este supusă regimului unei persoane condamnate. Stă cu alte trei persoane aflate în arest preventiv", a declarat la România TV Alexandru Chiciu.

Mai mult, avocatul a precizat că Elena Udrea nu mai poate primi produse de igienă de la familie. Acesta a explicat că acum clienta sa trebuie să cumpere bunurile din interiorul penitenciarului prin intermediul unui card, însă acesta este închis până luni.

„Vorbim despre imposibilitatea de a avea o discuţie directă cu Elena Udrea. Purtăm discuţiile prin geam şi printr-un telefon intern. Regimul de vizită este diferit. Există un număr limitat de persoane. Regimul de pachet este diferit şi, spre exemplu, aprovizionarea cu produse de igienă este diferit.

Elena Udrea nu poate primi în acest moment niciun produs de igienă, trebuind să şi le achiziţioneze doar de la magazinul penitenciarului. Abia luni poate face această achiziţie, neavând dreptul la bani lichizi, ci doar la alimentarea unui card de penitenciar", a mai precizat Alexandru Chiciu.


Sursa: România TV
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii