Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Daniel Learciu a fost radiat din ALDE. Gerea îi transmite că va pierde şi funcţia de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța

ro

04 Sep, 2018 16:22 3293 Marime text
Daniel Learciu nu mai este membru al ALDE. Decizia a fost luată de conducerea ALDE care susţine că Learciu nu şi-ar fi plătit cotizaţia în ultimele luni.
 
După excluderea din partid, Daniel Learciu își va pierde și funcția de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cel puţin asta susţine Andrei Gerea, responsabil din partea Bucureştiului de filiala de la malul mării. 

Andrei Gerea, deputat ALDE și responsabil de filiala Constanța a ALDE mai susține că în următoarea perioadă vor analiza lista de supleanți să vadă cine va intra în Consiliul Județean Constanța în locul lui Daniel Learciu și, probabil, acea persoană va fi propusă în funcția de vicepreședinte al CJC. 

Andrei Gerea a mai precizat că în acest moment este sigur că nu va pierde funcția de vicepreședinte al CJC. 
În replică, Daniel Learciu spune că el mâine va merge la serviciu, la Consiliul Judeţean. "Voi constesta în forurile interne ale partiduilui această excludere nestaturară. Sunt avocat de profesie, ştiu exact ce am de făcut. În următoarele zile voi depune şi plângeri la DNA împotriva lui Andrei Gerea şi a lui Claudiu Ceti, secretar coordonator al filialei. Veţi afla zilele acestea adevăratul motiv al excluderii mele, faptul că nu am vrut să girez golăniile lor, pe care le voi aduce la cunoştinţa procurorilor", a precizat Learciu pentru ZIUA de Constanţa.

Mai multe detalii în ediția de mâine ZIUA de Constanța. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Dna 04 Sep, 2018 21:23 S-a dus si Alde.. un partid tras de par u atatea carcoteli interne. O sa-i mai voteze pula