Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dacian Cioloș candidează la alegerile europarlamentare

ro

12 Jan, 2019 10:28 1153 Marime text
Dacian Cioloș a anunțat, într-o postare pe Facebook, că a luat decizia de a candida la alegerile europarlamentare. "A fi europarlamentar nu înseamnă a-ți părăsi țara", a explicat el, precizând ca a fost o decizie dificilă, scrie observator.tv. 

Fostul comisar european, care de curând a lansat un nou partid politic, Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), a explicat pe larg motivele pentru care a hotărât să candideze pentru un post de europarlamentar.

"Candidez la alegerile europarlamentare. A fost o decizie dificilă, pentru că orice discuție care avea legătură cu acest subiect începea cu îngrijorarea celor din jurul meu: „Îți dai seama că te vor ataca? Că vor spune că vrei să pleci la Bruxelles?“. Nu o dată am analizat ce avem de făcut atunci când PSD și „analiștii“ lor în simbrie vor începe să ne atace - pe mine și pe colegii mei - cu vorbele și manipulările lor otrăvite.

Până în momentul în care mi-am dat seama că greșeam fundamental. Agenda acestor indivizi care au capturat țara, care vor să decidă cum trăim, cum gândim, cum ne va arăta viitorul, nu este și nu poate fi agenda noastră.

România trebuie să fie o țară în care familiile să se bucure de viață și de prieteni, în care oamenii să aibă parte de normalitate, să poată avea încredere unii în ceilalți, să meargă cu satisfacție la serviciu, să aibă tragere de inimă și energie pentru o plimbare în parc sau pentru o piesă de teatru. Să nu aibă serile otrăvite de țipete și de nevroze.

Trebuie să începem să ieșim din ceața toxică pe care unii vor să o aștearnă peste țară.

Cred că fiecare dintre noi are această responsabilitate pentru sine, pentru familia sa, pentru prietenii și vecinii săi. Fiecare dintre noi are datoria de a se trezi din coșmarul acesta și de a se implica fără teamă. Dezinteresul sau retragerea din fața acestor politicieni nocivi nu este o soluție.

Pentru mine, alegerea de a candida la europarlamentare este un astfel de pas. După ce am înțeles că nu contează ce vor spune, că indiferent ce voi face oricum vor zice niște enormități și minciuni, am stat și am cugetat la ce ar fi mai bine.

Am în spate o carieră în instituțiile europene din care am învățat și am înțeles cum funcționează Uniunea Europeană. Nu sunt singurul român cu o astfel de experiență, dar sunt unul dintre cei care pot folosi această experiența la cel mai înalt nivel. Desigur, mulți vor spune că vreau să plec departe de țară, în cazul de față la Bruxelles. Dar nu este așa, iar în perioada următoare am să fac tot ce îmi stă în putință să conving cât mai mulți oameni de bunele mele intenții.


România are nevoie vitală de a fi reprezentată în Parlamentul European de oameni competenți, care să lupte pentru binele tuturor românilor – atât al celor rămași acasă, cât și al celor din diaspora.

Ca să facem țara noastră bine, e nevoie să punem la bătaie toată priceperea și toată energia noastră, pe toate fronturile. A fi europarlamentar nu înseamnă a-ți părăsi țara. Din contră! Iar planul meu e să începem să reconstruim România. Am de gând să muncesc pentru țara mea și voi face asta și acasă, și în Parlamentul European.

Am decis să particip la înființarea unui nou partid, care să ofere electoratului român o nouă perspectivă politică. Sunt dator să pun toate atuurile mele la dispoziția partidului. Avem nevoie de tot ce putem oferi, începând cu primul test electoral, alegerile europarlamentare. De aceea, am decis să îmi depun candidatura în procedura internă a PLUS.

Aș vrea să fie foarte clar: proiectul meu este în România. Altfel, nu ar fi fost nevoie să inițiez un proiect politic aici si as fi fost de mult la Bruxelles sau in alta parte. Am inițiat PLUS pentru a lucra în România și pentru România. Iar candidatura la Parlamentul European se înscrie perfect în această logică.

Noi, cei care credem că România trebuie să se schimbe și că se poate schimba, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru asta. E nevoie de curaj și de perseverență. Vă invit alături de noi, pentru că împreună putem schimba România ",  Dacian Cioloș, postare pe Facebook. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii