Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum va fi vremea sâmbătă şi duminică

ro

17 Feb, 2012 22:17 1145 Marime text

Urmează un weekend rece în cea mai mare parte a ţării, cu cer variabil şi ninsori slabe pe arii restrânse. Temperaturile vor fi scăzute în estul ţării şi în depresiuni şi mai ridicate în Câmpia de Vest, anunţă Administraţia Naţională a Meteorologiei

SÂMBĂTĂ

Vremea va fi rece în majoritatea zonelor, local geroasă dimineaţa şi noaptea, cu precădere în regiunile centrale şi de răsărit. Cerul va fi variabil în sudul ţării şi va avea înnorări temporare în rest.Îndeosebi în cursul zilei vor fi ninsori slabe pe arii restrânse la munte şi izolat în Maramureş, Crişana, Transilvania, sudul Banatului şi Moldova. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade, iar cele minime între -16 şi -6 grade, uşor scăzute în estul ţării şi în depresiuni, dar şi mai ridicate în Câmpia de Vest.Dimineaţa şi noaptea local va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură, mai ales în zonele de câmpie din sud şi est.

DUMINICĂ

Vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vest şi nord-vest, unde cu precădere în cursul nopţii se vor semnala precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de ninsoare.În zonele joase din sudul şi estul teritoriului va fi ceaţă, izolat persistentă, asociată şi cu depunere de chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade, mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă, iar cele minime se vor încadra, în general, între -14 şi -4 grade.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii