Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se lucra, de dimineaţă, pe Podul de la Butelii (galerie foto+video)

ro

22 May, 2017 10:26 3467 Marime text
În această dimineaţă, câteva persoane munceau pe Pasajul Cumpenei sau Podul de la Butelii, aşa cum îi zic constănţenii, cel care face legătura între bulevardele Aurel Vlaicu şi I.C. Brătianu.  
 
Lucrările de reabilitare a pasajului presupun, printre altele, scoaterea liniilor de tramvai, refacerea asfaltului, ocazie cu care se vor lărgi benzile de circulaţie, vor fi amenajate trotuarele, vor fi eliminaţi stâlpii de pe pod, va fi schimbat în totalitate sistemul de iluminat public cu unul ultramodern, ceea ce va însemna şi introducerea tuturor cablurilor operatorilor de cablu, TV şi telefonie într-o canalizaţie specială. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare a bazei podului, care vor fi corelate cu mersul trenurilor. 
 
Pe panoul montat pe pod nu se specifică data finalizării lucrărilor.
 
Podul a fost construit între anii 1982 şi 1984, iar lucrările de reabilitare au început pe la jumătatea lunii aprilie 2017.
 

 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii