Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:59 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum justifică COMCM SA Constanţa vânzarea acţiunilor SCUT SA

ro

18 Aug, 2014 14:09 1962 Marime text
COMCM SA Constanţa a realizat un raport cu privire la situaţia actuală a societăţii. Potrivit raportului publicat astăzi, sub semnătura directorului societăţii, Ion Mârleneanu, anunţă că până în prezent firma a pierdut două procese  importante şi a fost executată cu suma de 135.938.26 de lei, dar şi cu suma de 134.369, 18 lei, în două dosare. Reprezentanţii COMCM SA susţin că vina este a preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Simionescu şi directorul general şi administratorul Valentin Riţă, după cum se arată în raportul publicat.

Totodată, în perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012, societatea a fost obligată la plata sumei de 372.162 de lei, decizie venită în urma unui control ANAF cu privire la redevenţe miniere. Şi în acest dosar, reprezentanţii susţin că vina este a lui Dan Simionescu şi Floriean Firu, aflaţi la conducerea la acea dată.
 
Astfel, decizia de vânzare a acţiunilor SCUT SA este o decizie operativă, stirct comercială, se maia rată în raport
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii