Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:39 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM solicită Inspecţiei Judiciare să verifice afirmaţiile făcute de preşedintele PSD, Liviu Dragnea după mitingul de sâmbătă

ro

11 Jun, 2018 12:33 1253 Marime text
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) solicită Inspecţiei Judiciare să verifice, din perspectiva potenţialului de afectare a independenţei sistemului judiciar, afirmaţiile făcute de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la un post de televiziune, informează Agerpres.ro. 
 

"Urmarea a afirmaţiilor făcute în spaţiul public în data de 10 iunie 2018 de către domnul Nicolae Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în temeiul art. 30 alin (1) din Legea 317/2004 republicată, Secţia pentru procurori s-a sesizat din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a solicitat Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru procurori efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile prezentate, din perspectiva potenţialului de afectare a independenţei sistemului judiciar", a transmis, luni, Secţia pentru procurori.

 
Duminică, la un post de televiziune, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat motivele pentru care social-democraţii au organizat o manifestaţie.
 

"Noi am făcut mitingul ăsta din mai multe motive. Primul motiv şi cel mai puternic motiv este de a protesta puternic împotriva acestui sistem odios, nenorocit, pe care îl gestionează o mână de securişti, o mână mai mare, care este patronat de Klaus Iohannis, care este unul din beneficiarii principali ai acestui sistem, prin uneltele pe care le au şefii Parchetelor, ofiţeri din servicii, Pahonţu, care e unul din liderii importanţi ai statului paralel, şi toţi ceilalţi, toate 'portocalele' pe care dumneavoastră le-aţi arătat şi care încep să iasă la iveală în continuare", a declarat Dragnea.

Sursa: Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii