Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:31 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crin Antonescu Mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis va fi premier în locul lui Ponta

ro

23 Feb, 2014 10:43 1555 Marime text
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis un mesaj premierului Victor Ponta, la emisiunea "După 20 de ani", că dacă nu va accepta acum propunerea liberalilor de a-l numi pe Klaus Iohannis vicepremier, "mai devreme sau mai târziu" primarul Sibiului îi va lua locul în fruntea Guvernului.


Crin Antonescu a spus, la "După 20 de ani", că are un "mesaj foarte simplu" pentru Victor Ponta. "Să accepte ceea ce e dreptul nostru şi ceea ce-i spre binele domniei sale, să-l aibă pe domnul Klaus Iohannis vicepremier, decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Iohannis să devină premier. Evident, în locul domniei sale", a spus Antonescu, întrebat dacă îl vede pe Klaus Iohannis premier.

De asemenea, Crin Antonescu l-a avertizat pe Victor Ponta că, în cazul ruperii USL, nu va mai rămâne la putere decât până în Toamnă: "Pentru că domnul Ponta face acum o alegere nu pentru o săptămână, pentru două, pentru trei. Domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamnă – în cel mai bun caz pentru domnia sa – dar în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să mai imagineze că poate rămâne premier după toamnă, decât cu un preşedinte pe care-l pune domnia sa", i-a transmis Antonescu lui Ponta, potrivit gandul.info.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii