Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cotabiţă mulţumeşte fanilor pentru gândurile bune (video)

ro

22 Sep, 2015 10:57 2223 Marime text
Artistul Gabriel Cotabiţă le-a mulţumit tuturor celor care i-au transmis mesaje de susţinere în ultima perioadă prin intermediul unui filmuleţ publicat pe contul său de Facebook şi le-a transmis fanilor că se vor revedea în curând.

În mesaj, Cotabiţă le mulţumeşte tuturor celor care i-au trimis mesaje de încurajare în ultima perioadă şi le urează acestora să aibă "o zi liniştită": "Dragii mei, mă bucur că am ocazia să vorbesc cu voi în acest moment. Vreau să vă mulţumesc pentru toate gândurile bune şi toate urările pe care mi le-aţi acordat în această perioadă. Şi fiţi convinşi că foarte curând ne vom revedea. Aşa că, până atunci, vă urez, cu mare drag, să aveţi o zi liniştită".

Pe de altă parte, ieri a fost lansat videoclipul piesei "Ce zi liniştită", semnată de Gabriel Cotabiţă şi Matteo, iar în acest clip apare şi Andreea Esca, vedeta TV având un mesaj pentru melomani, pe care îl transmite - aşa cum i-a obişnuit pe români - de la pupitrul ştirilor.

Totodată, pe 28 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Palatului din Bucureşti va avea loc "Gala Chapeau!", un eveniment care reuneşte artişti din toate generaţiile ce vor interpreta hituri ale lui Gabriel Cotabiţă. Amintim că artistul a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Bucureşti pe 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. Cotabiţă a fost transferat, pe 16 iunie, la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare. Cântăreţul a fost externat pe 16 iulie, după 27 de zile de tratament în Spitalul Elias din Capitală, starea acestuia fiind ameliorată şi urmând să continue tratamentul de recuperare în ambulatoriu.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii