Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copilul căzut în fântănă a fost luat de acasă şi dus într-un Centru de Ocrotire

ro

18 May, 2013 13:18 1427 Marime text
Poliţiştii din Năvodari au însoţit executorul judecătoresc pentru a pune în aplicare hotărârea Tribunalului Constanţa, pentru instituirea plasamentului în regim de urgenţă a copilului de 2 ani, implicat în evenimentul din 12 mai, în Centrul de Ocrotire şi Protecţia Copilului Constanţa. Cel mic a căzut într-o fântână. În urma certărilor, poliţiştii au stabilit că minorul, în vârstă de 2 ani, locuieşte împreună cu familia, iar în jurul orei 17.50, în timp ce se juca, a rămas nesupravegheat şi a căzut în fântâna din curte, adâncă de aproximativ 2 m, din care 90 cm adâncimea apei, care avea capacul parţial deschis. Până la sosirea echipelor de intervenţie, tatăl minorului a reuşit să scoată copilul din apă, iar acesta a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs acest eveniment, urmând ca la finalizarea investigaţiilor dosarul să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare unităţii de parchet competente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii