Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controlorii de trafic aerian, în grevă de avertisment

ro

09 Jul, 2015 14:15 1480 Marime text
 
Controlorii de trafic aerian vor intra în grevă de avertisment, miercurea viitoare, timp de două ore, cauza fiind neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, a declarat, astăzi, secretarul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Andreiaș Păduraru, potrivit Agerpres.

„Controlorii de trafic aerian vor fi în grevă miercuri, timp de două ore, între 11.00 și 13.00. Cauzele sunt neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, neajungerea la nicio înțelegere în urma unei consilieri avute cu Inspectoratul Teritorial de Muncă. Nu am ajuns la niciun rezultat", a spus Păduraru.

Potrivit acestuia, în cele două ore de grevă, ROMATSA va asigura, conform legii, o treime din traficul aerian, la care se adaugă aeronavele care transportă bolnavi, șefi de stat, prim miniștri, miniștri, avioanele militare, avioanele de căutare cu salvare și cele umanitare, scrie Agerpres.

Andreiaș Păduraru a precizat că negocierile vor continua, chiar dacă a fost anunțată această grevă de avertisment.



Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii