Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controale în staţiile feroviare din judeţul Constanţa. Poliţiştii au verificat siguranța transporturilor de mărfuri și substanțe periculoase

ro

24 Dec, 2017 10:45 1493 Marime text
Poliția Română continuă acțiunile pentru siguranța transporturilor de mărfuri și substanțe periculoase, informează Poliţia Română. 
 
În urma activităților desfășurate în ultima săptămână de polițiști și pompieri, au fost aplicate aproape 300 de amenzi și au fost constatate 11 infracțiuni.
 
În perioada 16 - 22 decembrie a.c., Inspectoratul General al Poliţiei Române și Departamentul pentru Situații de Urgență au desfășurat activități în toată țara, în baza planului de acțiune „Impact”, pentru prevenirea producerii de accidente în care sunt implicate vehiculele care transportă mărfuri şi substanţe periculoase.
 
Acțiunile, desfășurate cu sprijin și din partea altor instituţii atribuţii în domeniu, au vizat respectarea condițiilor de depozitare și transport ale mărfurilor şi substanţelor periculoase.
 
În cadrul activităților, au fost verificate 19 obiective economice, dintre care 7 depozite de expediere a substanţelor periculoase, precum şi 758 de vehicule feroviare, 732 fiind vagoane de marfă.
 
De asemenea, structurile teritoriale ale Poliției Române și ale I.G.S.U. au desfășurat 7 exerciții comune, în zona staţiilor feroviare de pe raza județelor Argeș, Botoșani, Constanța, Galați, Suceava și Tulcea.
 
Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 3.750 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române.
 
Astfel, poliţiştii rutieri au verificat aproape 2.000 de vehicule, fiind aplicate 279 de sancțiuni contravenționale şi întocmite 11 dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.
 
Au fost reținute 22 de permise de conducere și au fost retrase 7 de certificate de înmatriculare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii