Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:12 21 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controale de amploare în Portul Constanţa. Este vizată şi firma lui Mircea Băsescu

ro

24 Jul, 2014 11:06 1700 Marime text
Din dispoziția inspectorului general, chestor general de poliție Petre Tobă, Poliția Română a declanșat o amplă acțiune de verificare a legalității mărfurilor transportate în Portul Constanța, în scopul prevenirii activităților ilicite, ce afectează atât veniturile bugetare, cât și mediul concurențial. Vor fi vizate în special transporturile de cereale, dar și celelalte transporturi cu produse autohtone (lemn, deșeuri metalice și nemetalice etc). Potrivit România Tv, este vizată şi firma lui Mircea Băsescu, care se află în Portul Agigea.

Una dintre cele mai importante zone cu specific comercial, de intrare și ieșire din România a mărfurilor de orice fel, este Portul Constanța. Astfel, din dispoziția șefului Poliției Române, efective din cadrul Poliţiei Române acționează în sistem integrat pentru verificarea şi controlul legalităţii transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi navală. Activităţile se desfășoară în puncte de microfiltre, fiind verificată legalitatea documentelor şi a mărfurilor transportate către porţile de acces auto din Portul Constanţa, către ecluzele canalului Dunăre - Marea Neagră şi către triajele CFR din judeţul Constanţa. Echipele de control scanează documentele însoțitoare de transport al mărfurilor ce părăsesc incinta portuară astfel încât să fie realizată traseologia mărfurilor de la beneficiar (societatea din port) către societățile furnizoare. Această activitate are rolul de a identifica societățile comerciale și persoanele care controlează societățile implicate în activitățile evazioniste. De asemenea, polițiștii efectuează verificări directe pentru a stabili legalitatea operaţiunilor comerciale înscrise în documentele verificate şi a modului de evidenţiere şi declarare a veniturilor realizate. La acțiune participă polițiști de la toate structurile Poliției Române care acționează conform competențelor de linie. De asemenea, pentru desfășurarea activităților, alături de polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au fost detașați polițiști de la inspectoratele județene de poliție.

Ti-a placut articolul?

Comentarii