Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Container plin că marfă contrafăcută

ro

10 Aug, 2012 03:21 1406 Marime text
La data de 09 august, lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime în colaborare cu Inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea au efectuat un control fizic al mărfurilor existente într-un container. Cu ocazia controlului, s-a constatat că în interiorul containerului se aflau mărfuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală. De asemenea, cu ocazia controlului efectuat au mai fost identificate şi mărfuri ce nu corespundeau cu cele menţionate în declaraţia vamală de import. Mărfurile în cauză, având o valoare de piaţă estimată de 60.000 lei, au fost reţinute de către organele vamale în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de acte nereale faptă prevăzută şi pedepsită de art. 272 din Legea 86/2006 şi punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998. Cercetările se continuă pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii