Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Constănţenii plătesc una din cele mai scumpe gigacalorii din ţară” Deputatul Dănuţ Culeţu iniţiază o lege prin care să plătim mai puţin pentru utilităţi

ro

09 Feb, 2014 17:10 2130 Marime text
Vicepreşedintele Partidului Forţa Civică, deputatul Dănuţ Culeţu, crede că pierderile la toate utilităţile, energie termică, apă, gaze, trebuie plătite de către distribuitori, considerând că nu consumatorii sunt de vină, fiind încărcaţi la plată nejustificat.

În opinia deputatului Dănuţ Culeţu, „proiectul de lege, preluat după modelul unguresc, este o problemă naţională dar şi locală”.

După studierea amănunţită a legii promovată anul trecut în Ungaria, deputatul constănţean îşi propune să iniţieze rapid legea care „cu certitudine”, va duce la reducerea costurilor pentru utilităţi.

Dănuţ Culeţu a admis astăzi că leagă iniţiativa sa legislativă şi de situaţia de la Constanţa unde abonaţii RADET plătesc una din cele mai scumpe gigacalorii din ţară, 363,37 lei, nemulţumit că „ niciodată nu am avut o analiză de preţ să vedem ce este al RADET-ului şi ce este la CET-ului, niciodată nu ni s-a spus cât sunt pierderile şi cât plătim aceste piederi”. El a vorbit şi despre CET-urile care deţin un sistem de cogenerare prin care se produce energie, „care se vinde, dar nimeni nu ne spune dacă se vinde, dacă se iau nişte bani, unde se duc banii şi  de ce nu se mai reduce gigacaloria dacă sunt nişte bani în plus”.

Sursa: evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mircea 10 Feb, 2014 08:05 Datorita faptului ca in Constanta sunt pierderi uriase pe retea ,din vina producatorului si a distribuitorului, tva pe caldura ar trebui anulat. La o factura de 1000 lei 250 reprezinta tva. Platim practic pierderile in retea dar platim si tva la aceste pierderi.Este prea mult pentru salariile de mizerie din Romania.