Constănțeanca Georgiana Dudoglu, dublă campioană europeană
Constănțeanca Georgiana Dudoglu, dublă campioană europeană
29 Apr, 2014 06:37
29 Apr, 2014 06:37
29 Apr, 2014 06:37
ZIUA de Constanta
2234
Marime text
Halterofila constănțeană Georgiana Dudoglu, de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, continuă performanțele continentale, cucerind trei medalii la categoria 44 kg a Campionatului European de juniori II, de la Ciechanow (Polonia). Două dintre distincții au fost de aur, la aruncat (81 kg - record național) și la total (140 kg), în vreme ce la smuls, cu 59 de kilograme, a ocupat treapta a treia a podiumului. Antrenorul Georgianei Dudoglu este Angheluș Beșleagă. Constănțeanca a dus o luptă strânsă cu turcoaica Gamze Karakol. La smuls, cele două sportive au fost la egalitate, Karakol având întâietate grație greutății corporale inferioare (43,57 kg față de 43,80 kg). La aruncat, turcoaica a reușit 78 kg din a doua încercare, Georgiana replicând cu 79 kg. Gamze a ratat apoi la 80 kg, iar Dudoglu s-a impus cu 81 kg. Anul trecut, la Klaipeda, în Lituania, unde a cucerit trei medalii de aur la Europenele de juniori II, Georgiana a câștigat cu performanțele (care au fost și recorduri europene): la smuls - 55 kg, la aruncat - 79 kg, iar la total - 134 kg.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii