Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Zeci de amenzi aplicate de polițiștii locali în cartierul Henri Coandă. Ce nereguli au constatat agenții

ro

02 Jul, 2018 16:11 1509 Marime text
Poliția locală a crescut frecvența, eficientă și operativitatea prin activitățile specifice care s-au derulat în 3 schimburi de lucru/ zi în zona/ incinta cartierului constanțean Henri Coandă-obiectiv de interes local.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Constanța, față de perioada de început, prin intervenția preventivă și zilnică a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice situația s -a ameliorat, fiind descurajată săvârșirea mai multor fapte antisociale ce țîn de menținerea curățeniei ori de un climat de siguranța publică.

Conform ultimelor date centralizate la nivelul Direcției Generale Poliția Locală Constanța  a reieșit că, în ultimele șase luni ale acestui an, numărul faptelor contravenționale constatate este de 287 abateri de la normele legale în valoare totală de 66.800 lei.

Media zilnică a faptelor antisociale depistate și a fost de mai puțîn de 2 amenzi pe zi. Amenzile contravenționale au fost date pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, curățenia, consumul de produse din tutun într-un spațiu public închis, desfășurarea de activități de picnic, etc.

”Concluzionând, numărul faptelor antisociale și care intră în sfera de competentă instituționala este în scădere și se datorează in mare măsura efectivului realizat prin ultimele recrutări de personal, dar și managementului realizat la nivelul  structurilor de conducere operative ale poliției locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța” - au transmis reprezentanții Poliției Locale Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii