Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:04 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Membrii Colegiului Prefectural, convocaţi în şedinţă joi. Iată ordinea de zi

ro

23 May, 2017 12:31 1995 Marime text
Pe 25 mai, de la ora 13.00, în sala de şedinţe a Prefecturii, va avea loc şedinţa Colegiului Prefectural.   
 
Pe ordinea de zi se află cinci subiecte, respectiv:
 
  • Evoluția principalilor indicatori statistici ai județului Constanța pentru anul 2016
  • Implementarea Programului Național pentru promovarea voluntariatului, a educației civice și a implicării sociale în parteneriat cu Inspectoratul Școlar; Promovarea culturii și activităților vocaționale prin tabere tematice organizate în centrele de agrement pentru tineret aparținând Ministerului Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța
  • Aspecte actuale ale activității Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa
  • Stadiul actual de implementare a Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii de Irigații
  • Informare privind activitățile care se vor desfășura în baza Planului general de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului pe timpul sezonului estival.



Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii