Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:47 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa găzduieşte calificările regionale pentru DreamHack Winter, ediţia 2011

ro

31 Oct, 2011 19:16 939 Marime text

Pentru prima oară în istoria competiţiei DreamHack, la sfârşitul acestei săptămâni se organizează DreamHack Balkan (calificările regionale pentru DreamHack Winter 2011, din Suedia), la care vor participa cele mai bune echipe din România, Serbia, Bulgaria, Bosnia, Croaţia şi Ungaria. Evenimentul, organizat de Computer Games şi Professional Gamers League (PGL), va avea loc pe 5 şi 6 noiembrie, în Constanţa, la Forte Games (B-dul Tomis 235, etaj I, Complex Dacia). Competiţia este o premieră şi pentru România, fiind prima competiţie DreamHack găzduită vreodată de ţara noastră şi primul eveniment de acest tip la care participă echipe din afara României. Astfel, DreamHack Balkan va reprezenta cu siguranţă unul din cele mai importante repere pentru competiţiile de jocuri de PC organizate în Sud-Estul Europei. Jocurile oficiale ale primei ediţii DreamHack Balkan vor fi Counter Strike 1.6 şi Starcraft 2. Prima zi a evenimentului va fi dedicată jucătorilor din România. În cadrul etapei regionale de duminică, 6 noiembrie, vor concura câştigătorii români din ziua anterioară şi jucători din ţările balcanice. În total vor intra în competiţie 16 echipe şi 16 jucători individuali. În urma evenimentului, cele mai bune două echipe de Counter Strike 1.6 şi câştigătorul Starcraft 2 vor participa mai departe la finala DreamHack Winter din Suedia, Jonkoping, din data de 24-27 noiembrie. Costurile de transport, cazare şi licenţă pentru aceştia vor fi suportate de organizatorii DreamHack Balkan, jucătorii calificaţi urmând să primească şi premii în bani şi produse hardware, oferite de sponsorii evenimentului. În afara competiţiei oficiale, vor fi organizate jocuri demonstrative de Counter Strike Global Offensive şi DOTA2, atât între concurenţi, cât şi între spectatorii de la eveniment. Ambele titluri sunt noutăţi pentru România: Counter Strike GO se va juca în premieră europeană, iar DOTA2 va putea fi testat pentru prima dată în România. Lansarea oficială a celor două jocuri a fost anunţată pentru anul viitor. Intrarea la eveniment este liberă în ambele zile. DreamHack este cel mai mare festival digital din lume, cu o istorie de 17 ani. Evenimentul a debutat ca unul de tip Bring Your Own Computer, în cadrul căruia participanţii îşi aduceau propriile calculatoare pentru a juca pe parcursul celor trei zile de desfăşurare. Festivalul deţine şi un record pentru cea mai mare petrecere LAN organizată vreodată, pentru ediţia din 2010 care a înregistrat peste 12.000 de participanţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii