Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:42 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Femeie şi bărbat, prinşi în timp ce încercau să vândă ilegal ţigări

ro

17 Dec, 2018 14:01 1816 Marime text
Astăzi, 17 Decembrie 2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat în zona Eden un bărbat, în vârstă 52 de ani, cu domiciliul in Constanta, și o femeie în vârsta de 32 de ani, din Medgidia, care ofereau spre comercializare țigări.

Potrivit DGPL Constanţa, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acestia dețineau în vederea comercializării nelegale un număr de 26 de pachete de țigări, respectiv 61 de pachete de tigari, fără a avea aplicat timbru.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru identificare, în baza prevederilor art.20 lit.h din Legea 155/2010, iar după stabilirea identității, bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, iar femeii i s-au întocmit actele de constatare pentru infracțiunea prevăzută de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006. De asemenea, polițiștii locali au dispus măsura complementară de confiscare a produselor accizabile comercializate nelegal și indisponibilizarea sumei de 112 lei.

"Menționam ca bărbatul  nu se afla la prima abatere de acest gen. Săptămâna trecuta acesta a fost depistat cu 47 de pachete de țigări și a fost sancționat contravențional", transmit reprezentanţii DGPL Constanţa.

Activități similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

"Pe această cale, solicităm cetățenilor să ne semnaleze faptele de comerț ilicit la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142 (WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate", mai transmite DGPL Constanţa.


Sursă foto: DGPL Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii