Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa. Consilierul judeţean PNL, Bogdan Bola explică de ce a votat împotriva bugetului pentru anul 2018

ro

18 Feb, 2018 10:00 1852 Marime text
 
„Deoarece prima noastră grijă ar trebui sa fie dezvoltarea și bunăstarea comunităților constănțene, nu doar funcționarea unor instituții subordonate Consiliului Județean Constanța. Deoarece anul acesta avem un buget mai sărac cu aproximativ 20 de milioane de lei și ar fi fost cu atât mai important ca acești bani să fie folosiți pentru investiții și în dezvoltarea județului, nu doar pe salarii și asistență socială. Deoarece încă mai avem în județul nostru comunități fără apă curentă și școli cu grupuri sanitare în curte, așa că nu cred că ne mai permitem să cheltuim banul public pe festivaluri și concerte de care doar Bacchus ar mai fi mândru (Festivalul Berii și Festivalul Vinului).
Un ultim aspect doresc să mai subliniez: marea majoritate a solicitărilor vin în sensul sprijinirii școlilor, grădinițelor și actului de educație în general, nu pentru promovarea de evenimente „culturale”. Așa cum am spus și la începutul acestui articol, este inadmisibil să mai avem școli cu toalete în curte și administrații care privesc educația ca pe o cheltuială.
Vă prezint aici doar câte un proiect pentru fiecare localitate în parte, restul putând să citiți în cadrul articolului:
Comuna Ghindărești - Reabilitare și modernizare grădinița Ghindărești pentru care este necesară suma de 350.000 lei.
Comuna Topalu - Clădirea unui corp de școală, construită în anul 1966, necesită urgent reparații, potrivit Raportului de Expertiză Tehnică nr. 74E/2017. Si cu toate că s-au făcut multe economii la bugetul local pentru a avea fonduri proprii pentru reabilitare, solicităm (ptr al doilea an consecutiv) să alocați suma de 400.000 lei pentru finalizarea acestui proiect.
Comuna Horia - Dotarea cu 20 de calculatoare și construirea unui cabinet medical pentru școala din localitate – 250.000 lei. Scoala dispunea de același număr de calculatoare, primite printr-un program al CJC din anul 2008, însă acestea sunt uzate moral și fizic în totalitate. În ciuda faptului că la fiecare control al celor de la Inspectoratul Scolar Județean li s-a pus în vedere să doteze școala cu un cabinet medical, fapt care ar însemna o investiție minimă din partea autorității locale, acest lucru nu s-a întâmplat, iar solicitările consilierilor PNL nu au fost ascultate.
Comuna Mihai Viteazu - ajutor cofinanțare extindere liceu în localitate, unde există deja un proiect în valoare de 600.000 de euro în derulare.
Comuna Ciobanu - Satul Miorița, nu beneficiază nici până în ziua de astăzi de o sursă de apă constantă și potabilă pentru locuitorii săi. Din aceste considerente, vă solicităm să introduceți în programul de investiții al Consiliului Județean Constanța suma de 300.000 lei, cu destinația expresă pentru achiziționarea serviciilor de forare și realizare a unui puț de apă pentru comunitatea noastră (tocmai pentru a nu fi deturnate fondurile pentru alte cheltuieli).
Comuna Pantelimon - Suma de 15.000 lei pentru achiziționarea și montarea unei central termice în școala gimnazială din localitate. În perioada iernii, elevii din localitate suferă din cauza condițiilor neprielnice din școală.
Comuna Albești - Pentru proiectul ” Înființare grădiniță cu program prelungit sat Cotu-Văii, comuna Albești”, aflat în stadiul de proiectare executată și în curs de licitație execuție lucrări – 446.419,73 lei.
Comuna Cuza Vodă - Construcție grădiniță cu orar prelungit în localitatea Cuza Vodă – 43.620 lei. Dotare centru de zi pentru copii proveniți din populația roma și alte categorii defavorizate – 57.055 lei
Comuna Aliman - Cofinanțare de 4.016.950,54 lei pentru obiectivul de investiții „Asfaltare străzi în comuna Aliman”, proiect derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Comuna Corbu - Finanțarea cheltuielilor privind reabilitarea drumului comunal Corbu-Vadu. Drumul are o lungime de 7.5 km și a mai fost plombat în urmă cu trei ani, însă o reabilitare completă nu s-a mai făcut de aproximativ 15 ani. Suma necesara pentru acest proiect este de 3.2 milioane lei.
Comuna Costinești - În vederea demarării lucrărilor de ”Modernizare Faleză Pietonală Costinești”, tronson cuprins între Terasa 10 Steaguri și Radio Vacanța și finalizării acestora pană la 01.05.2018 este necesară suma de 500.000 lei”, a scris consilierul judeţean PNL pe pagina sa de socializare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii