Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informare la Constanţa Consiliul Concurenţei lansează o campanie la nivel naţional

ro

26 Mar, 2015 09:36 1325 Marime text
Consiliul Concurenţei (CC) a lansat o campanie la nivel naţional (Constanţa, Piatra Neamţ, Baia Mare şi Craiova), pentru informarea actorilor economici şi a marelui public cu privire la rolul preventiv şi corectiv, prin consilierea mediului de afaceri şi a autorităţilor publice, ca urmare a diverselor investigaţii sau a analizelor aprofundate ale diferitelor pieţe, ori de câte ori observă dezechilibre, elemente care perturbă mediul concurenţial sau practici care pot afecta competiţia loială, informează bursa.ro.

La încheierea investigaţiei pe piaţa ţigaretelor, Consiliul a constatat perturbări ale pieţei, cauzate de fenomenul în creştere al contrabandei şi contrafacerii. În vederea identificării măsurilor pe termen scurt, mediu şi lung, de reducere a impactului comerţului ilicit, autoritatea de concurenţă a recomandat Guvernului să creeze un Grup regional de combatere a comerţului ilicit cu ţigarete, format din reprezentanţi ai autorităţilor române cu atribuţiuni în domeniu - Ministerul Finanţelor, ANAF, DGV, MAI, IGPR, Jandarmeria şi Poliţia Locală, ai autorităţilor similare din Moldova, Ucraina, Bulgaria şi Serbia, precum şi ai industriei ţigaretelor.

De asemenea, CC a cerut companiilor British American Tobacco, JT International şi Philip Morris să transmită informări periodice, timp de trei ani, în luna ianuarie, cu privire la măsurile întreprinse împreună cu autorităţile competente. Totodată, Consiliul Concurenţei a cerut Ministerului Finanţelor să modifice procedura de publicare a listei preţurilor maxime ale ţigaretelor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii