Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:03 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii antidrog continuă campaniile de prevenire, la Constanţa

ro

23 Jul, 2014 19:20 2162 Marime text
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, continuă activităţile de prevenire ce au drept scop adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, transmite Biroul de presă al ANA. Activităţile ANA vin ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber, precum şi prevenirea comportamentelor de risc (violenţă, consum de tutun, alcool, droguri), prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor şi a dispariţiilor acestora, prevenirea accidentelor în rândul pietonilor, prin oferirea de informaţii care să permită conştientizarea şi creşterea nivelului de informare şi educare.
 
În acest sens ANA derulează o serie de proiecte, printre care „Vacanţă în siguranţă — fără droguri!", „Vara în siguranţă — Tu contezi cel mai mult!". Astfel, în perioada 16 — 23.07.2014 reprezentanţii celor trei instituţii menţionate au fost prezenţi alături de 398 elevi şi profesori din trei tabere şcolare din Năvodari, 2 Mai şi Eforie Sud, dar şi de 80 elevi din centrele de plasament „Ovidiu", Micul Rotherdam", „Antonio" şi CPCRU Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii