Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conducerea Oil Terminal răspunde acuzelor adresate de Dan Bărbulescu

ro

22 Apr, 2013 08:03 1336 Marime text
 
Conducerea Oil Terminal a transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB) un raport privind aspectele semnalate de Dan Bărbulescu, fost administrator Oil Terminal, în articolul publicat în ziarul BURSA pe 19 aprilie.
     Potrivit documentului, în data de 9 aprilie, Oil Terminal a trimis un raport curent Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), informând acţionarii că, în urma întrunirii din şedinţa de pe 9 aprilie, Consiliul de Adminis­traţie al societăţii a decis următoarele:
     "-Prin decizia numărul 55/09.04.2013, avizarea situaţiilor financiare anuale, întocmite în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Finaciară adoptate potrivit procedurii prevăzute de Regulamentul numărul 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate care cuprind situaţia poziţiei financiare, situaţia rezultatului global, situaţia modificărilor capitalurilor proprii, situaţia fluxurilor de trezorerie, precum şi note la situaţiile financiare. Situaţiile financiare au fost auditate de Romar-Co Audit Constanţa şi completate conform solicitării CNVM numărul 5735/03.04.2013.
     -Prin decizia numărul 56/09.04.2013, aprobarea raportului administratorilor Oil Terminal Constanţa pentru exerciţiul financiar al anului 2012, urmare completării situaţiilor financiare conform solicitării CNVM numărul 573/03.04.2013. 
Mai multe pe bursa.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii