Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:30 30 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Companie spaniolă la un pas de lichidare, implicaţii adânci în România

ro

02 Mar, 2015 20:44 1047 Marime text
Consiliul de administraţie al dezvoltatorul imobiliar spaniol Martinsa-Fadesa, controlat de miliardarul Fernando Martín Álvarez – fostul preşedinte al clubului de fotbal Real Madrid, s-a reunit ieri pentru a analiza posibilitatea intrării în lichidare a companiei, după ce săptămâna trecută au eşuat negocierile cu băncile creditoare. Investitorul este prezent şi în România, unde deţine circa 80 de hectare de teren.
 
Martinsa-Fadesa se confruntă cu probleme grave de lichiditate şi nu se mai poate ţine de graficul de rambursare a datoriei, care se ridică la 6,7 mld. euro, asta după ce în martie 2011 a reuşit să depăşească cel mai mare faliment din istoria Spaniei. Dezvoltatorul a raportat pierderi nete de 128 mil. euro în semestrul al doilea al anului trecut şi vânzări nete de 49,4 mil. euro, în scădere de la 92,4 mil. euro, în perioada similară a anului 2013.
 
Martinsa-Fadesa a intrat pe piaţa românească în 1998 când a cumpărat de la stat pachetul majoritar de acţiuni al societăţii de prelucrare a lemnului Diana Forest din Bacău. În 2008, spaniolii au vândut compania pentru 23 mil. euro producătorului polonez Barlinek. La nivel local, criza imobiliară i-a prins cu circa 80 de hectare de teren în interiorul şi în jurul oraşelor Bucureşti şi Bacău, pe care îşi propuneau să construiască mii de apartamente în urma unor investiţii ce depăşeau 1 mld. euro. Investiţiile companiei în România se ridică la circa 80 mil. euro şi se rezumă la terenuri.
 
Încă de la începutul crizei, compania a anunţat că este dispusă să vândă o parte din terenurile din România. Anul trecut, Fadesa a intrat în negocieri cu proprietarul Arena Mall din Bacău, antreprenorul Ovidiu Budeanu, pentru achiziţia unei bucăţi de 13.000 mp din terenul pe care aceştia îl deţin lângă mall. 

Sursa: capital.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii