Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:19 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat raport favorabil modificărilor la Codul penal

ro

16 Apr, 2019 21:35 1715 Marime text
Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat marţi raport favorabil modificărilor la Codul penal. Comisia a eliminat articolele declarate neconstituţionale de CCR şi le-a păstrat pe cele declarate constituţionale, precum şi pe cele care nu au fost atacate. Şedinţa comisiei a fost pigmentată de contre între Florin Iordache şi Tudorel Toader., informează RomaniaTV.net
 
Raportul Comisiei Iordache a fost adoptat cu 12 voturi "pentru" şi 7 voturi "împotrivă".

Membrii comisiei au votat eliminarea tuturor articolelor, sintagmelor și cuvintelor despre care CCR a spus că sunt neconstituționale şi a decis că în aceste cazuri se revine la forma în vigoare a Codului Penal.

Modificările care au fost declarate constituționale, precum şi cele care nu au fost atacate la CCR și se prezumă ca fiind constituționale au fost păstrate.

Parlamentarii liberali şi ai USR au propus respingerea proiectului de modificare a Codului penal şi, respectiv, amânarea discuţiilor, propunerile fiind respinse prin vot de comisie.

Raportul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Senatului, după cum a anunţat preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache. El a precizat că marţea viitoare comisia se va reuni din nou, astfel încât miercuri aceste modificări să fie adoptate în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

RomaniaTV.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii